Jocurile care transformă idila într-o relaţie

De Stela Moisescu, pe

O idilă cu un bărbat se poate transforma într-o relaţie dacă ştii câteva tactici de joc. Nu orice relaţie se formează instantaneu, pentru că a fost dragoste la prima vedere.
De cele mai multe ori nu ne mărturisim direct sentimentele.

În loc să-i dai un telefon şi să-i spui „Mi-e dor de tine chiar dacă ne-am vazut ieri”, preferi să nu-l suni deloc pentru a nu părea „disperată”. Totuşi inima îţi tresaltă când sună telefonul, dar se linişteşte subit când apelantul este mama sau o amică.

De ce ne jucăm la începutul unei legături amoroase şi nu alegem calea simplă şi directă? Uneori jocurile au farmecul lor: ai un permanent val de adrenalină pentru că nu ştii dacă vrea o relaţie cu tine. Mai apoi, atunci când aplici o tactică de joc, iar el cade în capcană te simţi feminină, seducătoare, exaltată.

Cu ajutorul jocurilor testezi terenul şi vezi dacă el este atras de tine, fără să laşi garda jos şi să-i oferi certitudinea că te-a cucerit. Aşa îţi protejezi sentimentele de o posibilă dezamăgire şi ţii în şah sentimentele lui.

Nu orice joc funcţionează însă. Dacă îl ignori la întâlnire şi îţi pui trei prietene să te sune la intervale de timp diferite pentru ca bărbatul cu care ai ieşit să vadă că eşti căutată, l-ai îndepărtat!

Iată cum să te joci cu el astfel încât idila să evolueaze într-o relaţie.

Există trei tipuri de jocuri care te vor ajuta să îl cucereşti: jocul menţinerii legăturii, jocul cuvintelor şi jocul sexual.

Jocul menţinerii legăturii

Una dintre cele mai mari provocări este să menţii legătura cu bărbatul respectiv. E foarte uşor să dai greş în încercarea de a părea misterioasă. Dacă îţi dă un mesaj în care te invită în oraş, iar tu îi răspunzi peste 24 de ore rişti să pari neserioasă.

A fii inabordabilă nu e mereu un joc eficient! Încearcă în schimb să fii imprevizibilă. Îţi propune să ieşiţi în seara asta, spune-i că ai planuri şi îl suni mâine cu o nouă ofertă. Astfel, creezi anticipare. El se va întreba dacă îl vei suna şi ce planuri îi vei propune.

Totodată, permite-ţi să-l cauţi şi tu din proprie iniţiativă, fără să te temi că te va considera prea disponibilă. Invită-l să faceţi ceva distractiv. Pune accentul pe activitate şi nu pe faptul că veţi fi împreună. Dacă pe urmă restabileşte legătura cu o nouă întâlnire, te poţi considera învingătoare.

Neajunsul strategiei prin care nu îl suni pentru a părea inabordabilă este că el poate face acelaşi lucru. Aşa că vă puteţi ignora reciproc, timp în care amândoi vă doriţi de fapt să fiţi împreună. De aceea e ok să rişti un pic, pentru a ştii în ce ape te scalzi.

Foloseşte-te de tot ce îţi spune atunci când vă întâlniţi pentru a creea contexte potrivite şi ocazionale în care tu să îl cauţi pe el. Mai apoi, vezi dacă face şi el acelaşi lucru.

Când vine vorba de întâlniri fii punctuală. Aşteptarea nu va face decât să-l irite, nu să-l incite. Dacă trebuie să anulezi o întâlnire dă-i întotdeauna telefon, nu un sms. Astfel, dai dovadă de coloană vertebrală.

Jocul cuvintelor

Probabil că ştii deja faptul că la primele întâlniri nu e indicat să-i povesteşti toate intimităţile şi, eventual, dezamăgirile provocate de foştii iubiţi. Încercaţi să vă cunoaşteţi mai bine pe căi distractive. Fii sinceră cu el şi nu spune că ai citit cartea x doar pentru a-l impresiona. Dacă nu eşti de acord cu ceea ce spune, oferă-i şi punctul tău de vedere, dar cu diplomaţie.

O tactică propusă de expertul în dating, Steve Santagati spune că e bine să creezi nişte reguli doar pentru a le încălca. Menţionează-i că nu obişnuieşti să te săruţi în public, dar mai apoi oferă-i un sărut şi spune-i că nu te-ai putut abţine. Flatează-l puţin, iar după ia distanţă şi lasă-l pe el să revină cu un compliment. Dacă gesturile nu îţi sunt răsplătite cu aceeaşi monedă, cel mai indicat este să abandonezi misiunea.

În timpul conversaţiilor voastre inserează nişte cuvinte sexy sau povestioare cu tentă sexuală. Nu sări totuşi calul. Scopul este să vadă că eşti o femeie care şi-a îmbrăţişat propria sexualitate, dar nu ar îmbrăţişa-o pe a tuturor.

Jocul sexual

Dacă s-a stabilit o legătură între voi doi, probabil că tensiunea sexuală este la cote ridicate. Iată cum o poţi folosi în beneficiul tău. Tactica prin care îl tachinezi până în punctul critic, iar mai apoi te retragi şi îţi asumi rolul de virgină s-ar putea să îl obosească. Există jocuri mai eficiente decât să spui că nu eşti pregătită de sex când sunteţi amândoi dezbrăcaţi, doar pentru a-l întărâta.

Mai bine, flirtează subtil, cu atingeri ocazionale şi complimente cu conţinut erotic. Nu-i promite anumite favoruri sexuale şi nu te arunca pe el în public. De la etapa în care flirtezi poţi trece direct la sex, sărind momentele în care tachinarea este prea sadică şi evidentă. După mai multe întâlniri cu flirturi inocente, arată-i că îl doreşti şi nu mai vrei să aştepţi.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter