Gândurile din timpul sexului scad plăcerea

De Stela Moisescu, pe

Iubitul tău te seduce cu sărutări fierbinţi în pat, iar în tine se duce o luptă între minte şi trup. Simţi plăcerea instinctivă, dar gândurile te împiedică să te pierzi în braţele lui…
… aşa că plăcerea uşor, uşor scade…

Rezultatul? În timp ce el face dragoste cu tine uitând de tot şi de toate, tu rememorezi ce trebuie să cumpăraţi mâine de la supermarket sau cearta avută cu prietena ta.

Mai pe scurt, gândeşti! Şi gândeşti prea mult în timpul partidei de sex!

Ei bine, gândurile multor femei se concentrează pe orice altceva în afară de plăcere în timpul sexului din trei mari motive.

În primul rând, mintea femeii este obişnuită să jongleze mai multe activităţi în acelaşi timp, spre deosebire de a bărbaţilor. Aşa că nouă ne vine mai greu să ne concentrăm doar pe plăcere, când instinctiv simţim nevoia să facem mai multe lucruri deodată.

Apoi, doamnele şi domnişoarele tind să aducă şi problemele emoţionale în dormitor.

Debra Laino, terapeut de cuplu şi sexolog susţine că femeile au tendinţa să se poticnească în plan emoţional. Deci, dacă ai avut o ceartă cu iubitul, tinzi să o transformi într-o fixaţie, aşa că ea se va strecura şi în pat cu voi.

Nu în ultimul rând, femeile, spre deosebire de bărbaţi, îşi lasă sexualitatea inhibată de complexele privind aspectul lor fizic. Lipsa de încredere în propria înfăţişare afectează concentrarea din timpul sexului, certifică psihologul Collen Long.

Un studiu relevă că o femeie din douăzeci nu a făcut niciodată sex fără să fie sub influenţa alcoolului şi că aproape jumătate dintre femei preferă să se ameţească cu o gură de alcool înainte de sex. Vinovatul? Stima de sine scăzută şi complexele legate de fizic.

Totodată, un alt studiu arată că femeile încrezătoare în atuurile lor fizice ating cu mai multă uşurinţă orgasmul.

Te regăseşti în cele de mai sus? Aceste trei impedimente te determină şi pe tine să uiţi de plăcere în pat?

Din fericire, există 10 metode prin care îţi poţi antrena mintea, astfel încât să alungi orice gând, stres sau insecuritate din mintea ta în timpul sexului, pentru a lăsa loc plăcerii.

1. Ieşi afară din casă pentru a uita de griji

Închiriaţi o cameră de hotel pentru o schimbare benefică de peisaj, vă sfătuieşte Laino.

2. Nu-ţi mai face griji în privinţa economiei

Sexologul îţi recomandă să petreci 30 de minute pe zi fâcând calcule şi analizând situaţia financiară a familiei. Această perioadă destinată gândirii acerbe te va ajuta să-ţi goleşti mintea de grijile materiale în alte momente din zi, cum ar fi o partidă de sex.

3. Programează perioade de relaxare cu iubitul tău

Totodată, rezervă o oră pe zi pentru a te cuibări în braţele iubitului. Astfel, eliberezi hormoni ai fericirii şi te conectezi mai mult cu partenerul de cuplu, fapt care măreşte şansele să te pierzi în braţele sale în timpul sexului.

4. Lasă vasele murdare după cină

Viaţa ta nu se prăbuşeşte dacă dormiţi o noapte cu vasele murdare în chiuvetă. În schimb, câştigaţi mai mult timp în pat. Cu cât îţi permiţi mai multe escapade de tipul acesta şi renunţi să mai îndeplineşti sarcini precum un roboţel, cu atât vei fi mai relaxată în timpul sexului.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter