Valentine’s Day: Cum petreci de Ziua Îndrăgostiţilor dacă eşti singură?

De Sandra S., pe

Atunci când eşti singură, Ziua Îndrăgostiţilor nu este cea mai plăcută perioadă pentru tine – chiar dacă nu sărbătoreşti ziua, comercialismul agresiv îţi aminteşte la fiecare pas că nu ai un iubit cu care să petreci. Dar chiar şi aşa, nu are rost să stai supărată în casă, ci te poţi distra şi fără să fii într-o relaţie. Iată câteva idei:
Voluntariat
Găseşte o organizaţie pentru care să faci voluntariat chiar pe 14 februarie. Aşa vei avea şi ziua ocupată, dar vei face şi ceva în folosul comunităţii. Atunci când oferi dragoste, te simţi la fel de bine ca şi atunci când o primeşti. Poţi face orice, de la învăţat copii să scrie şi să citească la petrecut timp cu bebeluşii abandonaţi din maternităţi şi până la ajutorul acordat la un adăpost pentru animale.
Fă curat
O casă dezordonată poate duce şi la o viaţă amoroasă dezordonată, aşa că dacă ai planuri mari să îţi găseşti alesul, începe cu tine. Fă-ţi curat în dulapuri, rafturi, cutii şi aşa mai departe. Nu uita să donezi sau să arunci lucrurile care nu îţi mai sunt folositoare, dar care îţi ocupă spaţiul degeaba.
Maraton de filme
Nu poţi fi singura din prietenii tăi care nu are un partener, nu-i aşa? Sună-ţi câţiva apropiaţi şi propune-le un maraton de filme – comedii, filme horror sau artistice, orice poate transforma seara deprimantă într-una distractivă. Să curgă popcornul!
Vezi dosarul Unica.ro: 50 de Idei de Valentine’s Day!
Stai cu copiii
Îţi plac copiii? Ai prieteni care au copii şi ar avea nevoie de o seară singuri? Perfect! Oferă-te ca de Valentine’s Day să ai grijă de micuţii lor pentru câteva ore, timp în care ei au timp să îşi refacă legătura amoroasă la lumina lumânărilor, la un restaurant.

Citeşte continuarea pe pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter