Ce îşi amintesc bărbaţii despre fostele iubite

De Stela Moisescu, pe

„Oamenii uită ce le spui, uită ce le faci, dar nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă”, aşa ar rezuma Alex amintirile sale legate de o fostă iubită care a pus punct relaţiei lor…
… după jumătate de an.

„Din punctul meu de vedere relaţia noastră nu trebuia să se termine. Nu mai ştiu ce am făcut jumătate de an cu ea sau ce nu am făcut, dar simt un regret pentru că încă mă bântuie amintirea ei. Mă întreb de ce a vrut ea sa plece, după care… nu mă mai gandesc de loc şi o uit şi pe ea”, descrie Alex.

Porneşte într-o călătorie interesantă în mintea a şase bărbaţi care au dezvăluit ce îşi amintesc în mod involuntar despre fostele lor iubite!

Toţi cei intervievaţi admit că amintirile depind mult de cum s-a sfârşit relaţia şi de persoana care a decis să pună punct lucrurilor.

Şerban trasează şi regula generală, în opinia lui: „Când relaţia s-a încheiat din vina ei amintirile care vin spontan sunt de regulă negative, iar când tu eşti cel care a pierdut-o, rememorezi toate momentele frumoase.”

Amintirile lui Alex se schimbă brusc (şi se împuţinează) când se gândeşte ocazional la altă femeie cu care a stat mai bine de un an şi pe care el a părăsit-o de această dată.

„Sincer, nu îmi aduc aminte multe lucruri. Nu ţin minte decât ultima noastră conversaţie în care i-am spus că nu mai simt nimic pentru ea. Nici chipul ei nu îl mai ştiu aşa de bine…”, dezvăluie el.

Tot el conchide, din proprie experienţă, că e mai bine să nu te gândeşti la ce a fost: „Dacă amintirile sunt bune, simţi o tristeţe că s-au terminat, iar dacă sunt rele, simţi o tristeţe că s-au întâmplat.”

Răzvan pare să îl aprobe, pentru că şi el are la activ o despărţire din proprie iniţiativă şi o alta care l-a luat pe nepregătite. Foarte prompt în răspuns, el spune că odată ce relaţia s-a încheiat, el rupe orice legătură cu fosta iubită şi refuză să se mai gândească la cele întâmplate. El afirmă că nici măcar nu se simte tentat să o compare pe actuala iubită cu fostele sale iubiri.

De altfel, şi Florin crede că „să faci comparaţii este mai mult un atribut feminin”. El crede că „bărbaţii sunt mai simplişti din punct de vedere emoţional. Eu, cel puţin, nu îmi aduc aminte din fostele relaţii decât de cum a fost sexul cu ele.”

La unison cu el este şi Marius care recunoaşte că, deşi e trist, el nu îşi aduce aminte din fostele relaţii decât de sex şi de momentele nefericire. Totuşi, el adaugă în apărarea lui, că rememorează doar partidele bune de sex.

Pentru Bogdan amintirile legate de fostele sale iubite sunt diferite. „Îmi place să îmi amintesc de lucruri făcute perntru prima oară cu persoana respectivă: primul sărut, prima partidă de sex, prima plimbare…” El dezvăluie că i se par mai memorabile momentele de dinaintea relaţiei, „în care speram şi îmi făceam scenarii, aşteptarea fiind, de multe ori, mai plăcută decât relaţia în sine.”

Iată cum au trecut 10 femei şi bărbaţi peste o despărţire!

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter