Află dacă te minţi singură în relaţia cu iubitul!

De Stela Moisescu, pe

Unul dintre cei mai râvniţi burlaci, George Clooney, nu se dezminte. A mai frânt o inimă! De această dată victima e modelul italian Elisabetta Canalis, care a preferat…
… să pună punct poveştii de iubire, care a început în anul 2009.

„Nu mai formăm un cuplu. A fost o decizie dificilă şi extrem de personală. Sperăm că viaţa noastră privată va fi respectată”, a declarat Clooney într-un comunicat de presă.

Nu face planuri de nuntă fără mire

Toată lumea prevestea această despărţire, mai ales că frumoasa italiancă a declarat în repetate rânduri că îşi doreşte o viaţă de familie tradiţională, cu căsătorie şi copii. Deşi Canalis nu vedea concubinajul ca pe o soluţie de viitor, i-a acordat doi ani de zile lui Clooney, timp în care avea ocazia să-şi reconsidere poziţia faţă de căsătorie.
 
Elisabetta Canalis a sperat în zadar că îl va lecui pe Clooney de frica de altar, după mariajul lui eşuat din anii 90. Nu e nici prima nici ultima femeie care îşi propune ceva atât de măreţ, asta-i clar.

Ce ne surprinde este însă naivitatea modelului italian, care declara chiar în urmă cu două săptămâni că George Clooney îi va oferi mai devreme sau mai târziu inelul de logodnă.

Ar fi de preferat să nu-ţi faci speranţe maritale, până când iubitul tău nu face vreun apropo, oricât de mic.  În orice caz, nu visa la o nuntă ca-n poveşti atunci când aşa-zisul mire declară că nu se va mai căsători niciodată.

Gura lumii poate grăi adevărul

Ca răspuns la întrebările indiscrete, Canalis a tot repetat că nu pune presiune pe partenerul ei şi că lasă totul să vină de la sine.  „Cred cu tărie în căsnicie, în viitor mă văd căsătorită, dar momentan sunt fericită cu relaţia pe care o am. Nu am nevoie de ceva care să-mi confirme cât de fericită sunt.” Se pare că şi-a schimbat opinia despre ce o face fericită în doar două săptămâni.

Nu putem spune că Elisabetta nu a fost avertizată: „Toată lumea spune că îmi petrec timpul organizând petreceri, timp în care iubitul meu nu are planuri de viitor cu mine şi nu vrea să ne căsătorim.”

Ei bine, atunci când toată lumea susţine ceva, poate că ar trebui să iei în seamă probabilităţile. Este mult mai probabil ca toţi ceilalţi să aibă dreptate, oricâtă încredere ai avea în relaţia ta.

Trecutul lui poate conta mai mult decât prezentul cu tine

Modelul italian conchidea pe atunci că tot ce se spune nu reprezintă decât raportări la trecutul lui Clooney.

Poate că n-ar trebui să ignori trecutul iubitului. Multe femei comit această greşeală: şterg cu buretele trecutul iubitului şi se aşteaptă ca relaţia cu el să decurgă după cum şi-o imaginează în fanteziile lor.

Într-adevăr Elisabetta Canalis s-a minţit în relaţia cu George Clooney, dar este de admirat că nu a aşteptat mai mult timp şi a luat atitudine!

Dă click şi descoperă 5 motive de despărţire pentru fiecare zodie!

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter