Violenţa domestică – eram paralizată de frică

Numele meu este Georgiana. În următoarele rânduri o să încerc, cât mai succint, să vă dau o poveste tulburătoare, cum a fost şi cum este acum viaţa mea.
În urmă cu 21 de ani am cunoscut un om. Pardon! Un individ cu faţă umană, nu ştiu dacă trebuie să-i spun animal. Nu, nici aşa nu îi pot spune pentru că animalele nu pot discerne. Cel mai potrivit ar fi să îi spun individ.

Ne-am cunoscut şi i-am deschis usa casei mele şi inima mea, credeam că am găsit sufletul pereche, jumătatea mea, dar m-am înselat: la numai o luna şi-a arătat adevărată faţă, m-a bătut cu sălbăticie şi am ajuns la spital. Ne-am despărţit, dar pentru o scurtă perioadă de timp, pentru că a venit şi şi-a cerut iertare în genunchi. L-am iertat, dar precedentul se crease. Până la următoare bătaie nu a fost decât un mic pas.

„Eram paralizată de frică”

Aici a început calvarul. Pe fondul consumului exagerat de alcool, ajunsesem să fac atacuri de panică numai la gândul că o să vină acasă băut şi o să mă bată.
Violenţa sub toate formele se „instalase” confortabil la mine-n casă.

Eram paralizată de frică, frică de ce o să spună sau că nu am făcut ceva bine. Aşa a fost până într-o după-amiază a anului 2005. Atunci am spus „Gata!”, cum am spus era o zi de septembrie cu ploaie rece.  Aşa era şi sufletul meu – auster, fără nicio iubire. Am venit de la serviciu, el era acasă… cum altfel decât beat? Avea ochii injectaţi de băutură.

Au început ameninţările: că mă va bagă în cadă şi va turna acid peste mine ca să dispar; de la ameninţări a trecut la o ploaie de pumni şi picioare. Am ţipat ca un animal lipsit de apărare; nu ştiam cum să scap de sub tăvălugul violenţei. În clipa următoare a sunat o vecină la uşă şi eu am fugit. Am fugit pe stradă, în neant, nu ştiam ce o să fac. Dar eram în viaţă.

La numai o zi, de la o cunoştinţă, am aflat de Fundaţia Sensiblu. Acolo am găsit un adăpost şi un umăr pe care să-mi plâng suferinţa şi neputinţa. Aceşti oameni din fundaţie mi-au redat speranţa şi dorinţăa de a merge mai departe. Şi am lăsat în urmă acei ani de coşmar. Tot de la acei oameni din fundaţie am aflat că tot ce nu te omoară, te face mai puternic.

„Nu mai trăiesc sub imperiul fricii”

În urmă cu 2 ani am revenit acasă. Am primit sprijin juridic tot din Fundaţia Sensiblu; m-au ajutat enorm aceşti oameni cu suflet mare. Acum sunt bine, nu mă deranjează nimeni şi nimic, cu excepţia faptului că pe fond de stres am dobândit o boală comună (diabet), dar îl ţin sub control cu un regim de viaţă sănătos.

Nu mai trăiesc sub imperiul fricii, sunt liniştită şi nu regret decât acei ani care au trecut şi mi-au lăsat că amintire această boală. Acum dimineţile sunt frumoase, serile sunt liniştite. Viaţa e frumoasă şi merită să o trăim sănătos, în demnitate.

Trebuie să avem grijă căror oameni le deschidem uşa sufletului nostru. Asta am învăţat tot de la psihologul fundaţiei şi de la acei oameni minunaţi cărora le mulţumesc pentru ajutorul dat oamenilor debusolaţi, aşa cum am fost şi eu.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Citeşte şi alte poveşti asemănătoare pe nuepoveste.ro!

Foto: Shutterstock

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News