Urmează o vară cu aripi false

De Unica.ro, pe

Umeri proeminenţi, şolduri false, mătase, corsete şi tul elastic sunt propunerile creatoarei Iris Şerban, care şi-a făcut debutul în modă zilele, la începutul acestei săptămâni …
… cu o prezentare pentru sezonul primăvară-vară 2010, numită „Wings”.

Chiar dacă elementele folosite de tânăra creatoare, ca umerii proeminenţi şi şoldurile false, nu sunt propriile ei invenţii, acestea fiind purtate încă de sezonul trecut de vedete internaţionale ca Victoria Beckham ori Beyonce, Iris Şerban spune că piesele vor rămâne în vogă şi anul viitor.

De asemenea, corsetul combinat cu mătase şi materiale elastice este una dintre piesele folosite de creatori celebri ca John Galliano, pentru Săptămâna Modei de la Paris. Prin folosirea volumetriei, atât la umeri, cât şi la şolduri, creatoarea a vrut să pună în evidenţă atitudinea unei „femei mature, puternice, care ştie exact ce vrea”.

„Pentru mine, şoldurile, talia îngustă, pe care am subţiat-o cu ajutorul corsetelor şi al şoldurilor, şi bustul reprezintă nişte atuuri pentru o femeie”, afirmă Iris Şerban.

Printre materialele folosite, se numără pielea ecologică, brocart, satin combinat cu mătase sau tulul elastic. Cât despre culori, mult bej, perfect pentru tendinţele din primăvara anului viitor.

Citeşte mai mult pe evz.ro!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter