EXCLUSIV. Petr Nitka, model transgender: „Mi se spune că arăt ca o fată și asta mă bucură“

De Monica Cismaru, pe Ultimul update Luni, 17 iulie 2017, 12:45
Petr Nitka e  primul model transgender de gen neutru care va prezenta moda în România la cea de-a zecea ediție Feeric Fashion Week (17-23 iulie, Sibiu). Petr are 23 de ani, vine din Cehia și a acceptat să ne acorde un interviu în exclusivitate, în care vorbește liber despre sexualitatea sa, despre prejudecățile pe care le au oamenii față de persoanele transgender și despre comunitatea LGBT, în general, și nu în cele din urmă, despre modă.

Ca o lămurire, iată cum sună definiția unui transgender pe site-ul accept-romania.ro:

„Termenul transgender se referea inițial la persoane care adoptau în permanență rolul social care nu era asociat  cu sexul lor la naștere, dar care nu făceau apel la chirurgie genitală ca modalitate de a suprima acest rol de gen. În timp ce travestiții se îmbracă episodic în haine specifice sexului opus, iar transexualii își modifică definitiv organele sexuale, transgenderii își schimbă cu regularitate genul social prin mijloace non-chirurgicale.“

 

Care e povestea ta, Petr?

Am fost crescut doar de mamă pentru că părinții mei au divorțat când aveam 5 ani, dar copilăria mea a fost minunată, deoarece mama a respectat întotdeauna faptul că sunt diferit. Când aveam 22 de ani, am plecat în Australia, la studii. Acolo l-am întâlnit pe fotograful Bharathan Gangatheran, în Perth, și am făcut o ședință foto, iar fotografiile au fost publicate într-o revistă de modă. După ce am vazut pozele, mi-am dat seama că nu sunt un model tipic. Sunt un model transgender neutru. Întotdeauna am fost pasionat de modă și de make-up, dar când eram mic nu puteam purta machiaj și nu mă puteam coafa. Întotdeauna am gândit ca o femeie, iar corpul și fața mea au trăsături feminine. Când eram copil, oamenii nu știau dacă sunt fată sau băiat. A fi model e cea mai buna cale de a mă exprima.

 

Ești unul dintre puținele modele transgender din lume. Cum te simți în această postură?

E foarte plăcut. Ma simt unic și diferit. Și, ca să fiu cinstit, a fi model e minunat, dar nu vrau să fiu doar o ființă drăguță care defilează pe catwalk. Întotdeauna mi-a placut să ajut oamenii și, de când am devenit primul model transgender neutru din Africa și din India, anul acesta, mi-am dat seama că am o oarecare influență asupra oamenilor. Adică dacă alti oameni văd că o persoană „trans“ poate fi fericită, drăguță și o persoană bună, în general, asta ar putea să le modifice perspectiva asupra comunității LGBT. Mă bucur întotdeauna când întâlnesc oameni din diferite părți ale globului pe care îi ajut să-și manifeste liber trăirile interioare.

Petr Nitka transgenderPetr Nitka

Crezi că mai sunt persoane ca tine care ar dori să lucreze ca modele, dar nu au curaj?

Bineînțeles! Dar știi cum e… Să devii model e foarte greu. Eu întotdeauna mi-am dorit asta, dar a trebuit să înfrunt răutatea oamenilor! Acum doi ani, Joanna Krupa, un faimos model polonez, mi-a spus că nu sunt destul de inspirațional pentru a fi model.

Apoi, Dawid Woliński, un excepțional designer, mi-a spus: „Petr, nu arăți bine, nu ai un corp frumos“. Când am aplicat pentru a fi reprezentat de agenția de modele Elite, de la Praga, CEO-ul Saša Jany mi-a spus că nu sunt interesați să lucreze cu mine. Dar nu era momentul sa renunț la visul meu. De aceea, după câteva luni, am devenit primul model transgender neutru care a avut prezentări de modă pe continentul african, în India, Slovenia, Slovacia, la Rainbow Fashion Week în New York și acum în România. Mesajul meu pentru băieții și fetele care vor să devină modele este să nu renunțe. Nici măcar când totul pare împotriva lor.

 

Te confrunți cu prejucăți, cu discriminare?

Nu și cred că și știu de ce. În urmă cu doi ani, am citit cartea intitulată „Îți poți vindeca viața“. E scrisă de Louise Hay și chiar mi-a schimbat viața. Spune că fiecare gând care ne trece prin cap se materializează, în viitor. Și dacă îți schimbi modul e a gândi, poți schimba și lumea fizică. Eu am făcut asta și de aceea sunt atât de fericit acum. Cred că atrag doar oamenii buni și totul se întâmplă doar în capul nostru, depinde doar de noi.

 

Ce auzi cel mai des din partea oamenilor?

Cei care nu mă cunosc sunt foarte surpinși când află că sunt băiat, sau, cel puțin, că m-am născut așa. Mi se spune că arăt ca o fată și asta mă bucură. Oamenii sunt drăguți cu mine.

 

Ce ai vrea să auzi mai des din partea oamenilor?

Mi se spune că arăt mai în vârstă decât sunt, de fapt. Nu am decât 23 de ani! Glumesc, e amuzant!

 

Ești îndrăgostit, te vezi cu cineva?

E foarte complicat în cazul meu, deoarece călătoresc mult și nu e ușor să întrețin o relație. Dar am auzit că românii sunt băieți drăguți, așa că poate-mi voi găsi viitorul soț în România.

 

Crezi că oamenii din Europa de Est au viziuni diferite față de transsexualism în comparație cu cei din Europa de Vest?

Probabil că da, nu sunt sigur. Mulți îmi spuneau că în India o să dau numai peste oameni înguști la minte, că e periculos etc. dar, când am ajuns acolo, am fost surprins de căldura lor, am fost întâmpinat foarte bine, chiar și de cei mai în vârstă. Cred ca situația homosexualității și a transsexualității se îmbunătățește peste tot. Bineînțeles, nu includem aici țările musulmane, unde poți fi omorât doar din cauza dragostei.

 

Spui că mereu te-ai considerat ca fiind fată, dar când ți-ai asumat asta în mod public?

E ciudat, dar nu am avut o asumare clară. N-am spus niciodată nimănui că mă simt ca o fată și-mi plac băieții, cred că familia și prietenii au știut dintotdeauna. Așa că mi-a fost mai ușor. Când eram copil, mă machiam și-mi puneam un prosop pe cap pe post de păr. Deci n-a fost nicio o surpriză pentru nimeni.

 

petr nitka transgender

Ce-au spus părinții tăi, prietenii?

Mama știa deja când am încercat să vorbim despre asta. Iar bunica mea mi-a spus așa: „Bine, Petr, dar acum e la televizor televonela mea preferată , hai să vorbim mai târziu.“ Mă iubesc, așa că de aceea nu le pasă pe cine iubesc la rândul meu sau dacă sunt fată sau băiat. Cunosc alte persoane homosexuale sau transsexuale care nu au alături persoane atât de deschise la minte. De aceea le ofer cu plăcere ajutorul tuturor celor care au nevoie.

 

Îți pasă de ce spun oamenii despre tine?

Bineînțeles că spun Nu, dar îmi pasă puțin. Oricui i-ar păsa. Am nevoie de feedback și citesc întotdeauna comentariile articolelor apărute în tabloide și da, citesc întotdeauna lucruri rele despre mine. Dar e în regulă, respect fiecare opinie. Dar dacă unii oameni îi judecă pe ceilalți în funcție de sexualitatea lor, de rasă, de religie sau în funcție de sex, înseamnă că cei dintâi sunt nefericiți sau doar proști.

 

A fi diferit e de cele mai multe ori o calitate. Ce alte calități mai ai?

Iubesc întrebarea asta. Cred că sunt o persoană bună și cred că asta e suficient. Îmi place să-i ajut pe ceilalți, sunt fericit și de aceea vreau să împărtășesc această stare de bine.

 

Cum arată o săptămână din viața ta?

Fiecare săptămână e diferită. Acum două aăptămâni am fost în New York la câteva prezentări de modă, săptămâna trecută am fost acasă și săptămâna asta sunt în România. Îmi place să fiu într-un loc nou de fiecare dată, astfel am ocazia să întâlnesc oameni noi. Sunt obișnuit să mă simt acasă pe fiecare continent.

 

Când te-ai simțit cel mai confortabil cu tine însuți?

De când mi-am asumat ceea ce sunt, de când mi-am asumat trăirile. Dar mă simt minunat și la prezentările de modă, iubesc să defilez pe catwalk.

 

Dar când te-ai simțit cel mai puțin confortabil?

Cred că la școală. Eram diferit și nu puteam recunoaște asta. Trebuia să mă comport ca și ceilalți băieți și nu-mi plăcea deloc acest lucru. Nu sunt bun la disimulare  și cred că de aceea nu eram agreat. Simțeau că sunt o fată în corp de băiat, deci n-a fost ușor, dar am supraviețuit.

 

La ce te aștepți de la publicul din România?

Mă aștept întotdeauna la cele mai bune lucruri. Feeric Fashion Week e un eveniment minunat. N-am mai fost în România și de-abia aștept să întâlnesc oameni noi și să încerc mâncarea voastră.

 

Știi ceva despre moda românească?

Desigur! Îmi plac Lana Dumitru și Dorin Negrău. Cred că moda românească e chiar unică și de aceea îmi place. De-abia aștept să particip la Feeric Fashion Week și să-i urmăresc îndeaproape pe designerii români.

 

Cum vezi tu moda? Ce-ți place, ce-ți displace?

Îmi place noul concept de showuri de modă. Anul trecut, la săptămâna modei de la New York, am văzut defilând ca modele femei care au supraviețuit cancerului la sân sau femei care au fost desfigurate cu acid. Recent, la Rainbow Fashion Week de la New York, am văzut prezentând moda pe catwalk copii transgender și m-am bucurat enorm. În lumea modei e loc pentru toată lumea, fie că ești negru, alb, asiatic, dacă ai dizabilități, dacă ești țigan sau dacă ai capul prea mare. De aceea îmi place modellingul.

Nu-mi plac criteriile fizice, care prea stricte, mai ales cele legate de înălțime. Am văzut atâția oameni frumoși care nu puteau deveni modele din cauză că erau prea scunzi.

 

Care e persoana ta favorită?

În mod clar mama. Întotdeauna mi-a fost alături și m-a ajutat enorm. De asemenea, și bunica mea, care are aproape 80 de ani. Când a aflat că-mi plac băieții, nu i-a păsat. Când a aflat că mă simt femeie, mi-a oferit bijuteriile ei. Și-mi face haine. Mereu mă dadea cu rujul ei când eram mic. Îmi amintesc că aveam cinci ani și am fost intr-o vacanță cu ea și n-a vrut să vadă lumea că mă dă cu ruj, așa că s-a rujat ea și m-a sărutat pe buze – astfel purtam amândoi aceeași culoare.

 

Mesajul tău pentru cei care au citit acest interviu?

Mesajul meu e simplu – Viața e prea scurtă pentru a ne ascunde de noi înșine. A fi diferit e ceva minunat. Sunt prea mulți oameni care își ascund preferințele sexuale, adevărata personalitate și se tem să recunoască cine sunt cu adevărat în fața prietenilor și a familiei. Primesc multe mesaje de la persoane „trans“ care se plâng că nu-și pot face operație de schimbare de sex din cauza familiei sau din cauză că nu au curaj. Nu vom fi niciodată fericiți dacă nu recunoaștem cine suntem și pe cine iubim.

Intră în galeria foto de mai sus 

Citește și – Feeric Fashion Week. Din 17 iulie, capitala modei se mută la Sibiu

Citește și – De ce sunt unii oameni homosexuali

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter