Ghete de toamnă pe care să nu le ratezi în 2022

De Sofia Ionescu, pe

Fie că ești adepta unei ținute casual sau chiar sport, fie că îți dorești niște ghete de toamnă office sau elegante, tendințele din 2022 sunt atât de variate, încât cu siguranță poți găsi ceva pe placul tău. În funcție de stilul personal, poți opta să pui accentul pe aspect sau pe confort, însă, de cele mai multe ori, este bine să le poți îmbina pe ambele.

  • Acest articol conține linkuri cu coduri de marketing afiliat, ceea ce înseamnă că dacă veți comanda online produse din magazinele promovate, un procent din valoarea achiziției intră în contul de afiliere al Unica.ro. Mai multe detalii despre marketingul afiliat, pe profitshare.ro sau 2performant

Cuprins

Cum alegi ghetele de toamnă

O pereche nouă de ghete sau de pantofi reprezintă o sursă de entuziasm pentru foarte multe femei, nu doar un accesoriu util.

Ghetele nu doar că sunt călduroase și protejează împotriva umidității, dar sunt versatile și, alese cu atenție, au puterea de a transforma ținutele de zi cu zi.

Sunt foarte multe variante din care se poate alege atunci când vine vorba de ghete și pantofi de toamnă, dar cel mai important este ca acestea să îndeplinească exigențe de ordin funcțional. Asta pentru că dincolo de aspect și tendințele fiecărui sezon, cel mai important este să se potrivească stilului tău și să te simți bine în încălțămintea aleasă.

În plus, atunci când bugetul îți permite, fă tot posibilul să investești în calitate și nu neapărat în cantitate. O pereche de pantofi, ghete sau cizme de calitate pot fi o investiție pentru mai mulți ani.

Ghete de toamnă de damă la modă în 2022

Ghetele de toamnă cu talpă groasă sunt în continuare în colecțiile designerilor celebri, în imaginile vedetelor și influencerilor din zona de fashion.

Ghete Guess cu fermoar si aspect masiv
Ghete Guess cu fermoar si aspect masiv

Ghetele în culoarea albă sau ghetele bej Jodhpur își păstrează în continuare pozițiile pe podiumurile modei, în primul rând datorită versatilității lor. Creează un aspect eclectic care încorporează elemente de business și stil sport-chic.

Karl Lagerfeld - Ghete Chelsea de piele
Karl Lagerfeld – Ghete Chelsea de piele

Ghetele de toamnă cu talpă groasă canelată și îmbrăcăminte stratificată din țesături fluide, zburătoare, în culori strălucitoare, sunt tandemul la modă din 2022.

Pantofi de toamnă damă sub 500 de lei

Chiar dacă bugetul este unul limitat în această toamnă, există o mulțime de opțiuni de pantofi de toamnă de damă sub 500 de lei. Astfel, te poți bucura de o pereche nouă de încălțăminte, care să se potrivească stilului tău și să fie în tendințe, fără a plăti sume usturătoare.

Pantofii din piele întoarsă sunt o alegere bună pentru zilele uscate de toamnă, când ploile nu-ți dau bătăi de cap. Pentru ținute casual, poți alege acești pantofi uni din piele întoarsă și din bugetul de 500 de lei îți mai rămân bani și pentru alte accesorii.

Pantofii bej cu toc pătrat, din piele naturală, sunt, de asemenea, o opțiune versatilă și foarte căutată în toamna 2022. Chiar și cu un buget redus, poți găsi ceva care să te mulțumească și care să îmbine utilul cu plăcutul.

Dacă îți dorești o pereche de pantofi sau ghete de damă sub 500 de lei potrivite pentru birou sau alte evenimente în care ținuta să fie una elegantă, aceste botine negre Betsy cu toc pot fi soluția pe care o cauți.

Pantofi de toamnă cu platformă

Pantofii de toamnă cu platformă reprezintă și în 2022 un articol de bază. Pe lângă faptul că sunt în continuare în tendințe , acești pantofi sunt comozi și adesea călduroși, tocmai datorită tălpii înalte.

Poți opta pentru pantofi cu platformă argintii, din piele, care sunt versatili și îi poți purta la cele mai diverse ținute.

Dacă optați pentru un stil sport și mizați pe confort, dar în același timp e foarte important aspectul, acești pantofi Puma din piele întoarsă, cu platformă, pot fi soluția ideală.

Pantofii cu platformă și talpa canelată continuă să fie vedetele în toamna 2022. Indiferent de ținută, acești pantofi Carinii din piele cu botul metalizat pot fi piesa de rezistență în garderoba ta, în acest sezon.

Cizme de toamnă de damă pe care să nu le ratezi

Cizmele de damă fară șiret, foarte practice, precum sunt aceste UGG-uri maro sunt ușor de încălțat și destinate persoanelor comode și active în același timp. Chiar și în perioada celor mai scăzute temperaturi le poți purta oferindu-ți un stil aparte dar și ușurința de a te deplasa dintr-un loc în altul fară prea mare efort.

În cazul în care ești o persoană mai friguroasă, cizmele și ghetele îmblănite Eva Longoria reprezintă soluția optimă pentru tine, în special în cazul în care dorești să îți petreci vacanța de iarnă într-o zona muntoasă.

Sau o altă soluție, cu adevărat în tendințe în toamna 2022, este reprezentată de cizmele medii din piele, acestea fiind recunoscute ca fiind călduroase și potrivite pentru zilele mai reci.

Ghete de toamnă pentru copii

În ceea ce privește ghetele de toamnă pentru copii, oferta este destul de variată. În cazul copiilor, confortul și calitatea încălțăminții sunt esențiale pentru că le poate influența mersul pe termen mediu și lung. În plus, încălțămintea nepotrivită poate aduce în cazul copiilor, care sunt în creștere, chiar afecțiuni ale piciorului și coloanei.

Ghetele sport pentru copii sunt ideale atât pe timp de toamnă, cât și iarna. Acestea sunt confortabile și foarte simpatice. În plus, țin departe umezeala și sunt călduroase.

Totuși, dacă nu doriți ghete de copii sport, ci vreți să optați pentru unele casual, aceste ghete Pyhra gri din piele întoarsă pentru copii sunt potrivite pentru școală sau grădiniță, ori alt eveniment la care cel mic va participa.

Ghete de toamnă pentru bărbați

Ghetele de toamnă pentru bărbați sunt adesea cumpărate tot de femei și ăsta nu este un secret pentru nimeni. Deși există tot mai mulți reprezentanți ai sexului masculin care pun mare preț pe ținute și investesc sume considerabile și încălțăminte, tot doamnele sunt în fruntea clasamentului și în ceea ce privește cumpărăturile pentru bărbați.

Ca și în anii trecuți, și în toamna 2022, ghetele Chukka din piele întoarsă sunt unele dintre cele mai căutate și mai apreciate. Sunt versatile și potrivite oricărei ținute office sau smart casual.

Ghetele sport pentru bărbați reprezintă încă una dintre cele mai frecvente alegeri. Asta pentru că îmbină utilitatea și confortul, iar în plus sunt călduroase și țin umezeala la distanță în zilele ploioase și reci.

Indiferent pentru ce tip de ghete optați în toamna 2022, fie că sunt unele ce țin cont de ultimele tendințe, fie că alegeți unele clasice ori potrivite stilului personal, investiția în lucruri de calitate este întotdeauna cea mai bună alegere.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter