Must-have-ul toamnei: puloverul oversized. Cum să îl porți

De Consuela Stratulat, pe

Puloverul oversized se numără printre piesele must-have ale toamnei, așa că asigură-te că vei avea unul în garderobă. Chiar dacă ți se pare că este prea mare pentru tine, un astfel de pulover îți va da un aer cool. Pe lângă faptul că este „la modă”, îți va ține de cald în zilele răcoroase de toamnă. Dacă nu știi cu ce să îl porți, îți dăm noi câteva idei care să te ajute să arăți ca o adevărată fashionistă.
Colanții vor arăta întotdeauna bine cu o bluză largă, pentru că se va crea un echilibru. Dacă ai un pulover cu imprimeuri, combină-i cu o pereche de pantaloni într-o singură culoare și invers.
Must-have-ul toamnei: puloverul oversized. Cum să îl porți

Blugii skinny

Când vrei haine ceva mai călduroase, blugii skinny vor arăta perfect cu puloverul oversized. Completează ținuta cu teniși sau botine.
Must-have-ul toamnei: puloverul oversized. Cum să îl porți

Pulover oversized și fustă

Dacă vrei un look feminin, poartă puloverul oversized cu o fustă drăguță. Dacă optezi pentru o fustă scurtă, alege una mulată, care îți scoate în evidență formele. Dacă vrei să arăți cu adevărat fabulos, poartă puloverul cu o fustă conică și o pereche de pantofi cu toc înalt.
Must-have-ul toamnei: puloverul oversized. Cum să îl porți

Rochia lungă

Nu este cazul să pui deoparte rochiile lungi, pentru că le poți purta și în următorul sezon cu un pulover oversized. Vei obține o combinație interesantă, mai ales dacă alegi o rochie vaporoasă și un pulover foarte gros.
Must-have-ul toamnei: puloverul oversized. Cum să îl porți
Dacă puloverul este destul de mare pentru a ține loc de rochie, îl poți purta doar cu cizme. Pentru un look casual, optează pentru botine fără toc, iar dacă vrei să fii elegantă, alege modelele cu toc.

Folosește curele

Cel mai bun mod în care poți purta un pulover oversized este să îi dai o formă. Prinde-l cu o curea în talie și vei vedea cum ținuta ta va deveni extrem de stylish.
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter