Ce modele de jeanşi se poartă în 2011

De Diana Sorescu, pe

Anul ce a sosit nu aduce schimbări radicale în materie de blugi. Casele de modă promovează în continuare modelul boyfriend, dar şi jeanşii din denim viu colorat.
Previziunile pentru anul 2011 în materie de jeanşi sunt foarte permisive. Poţi reinterpreta blugii pe care îi ai deja în şifonier, aşa că nu e nevoie să cheltuieşti averi pe noi achiziţii.

Rămân pe val blugii boyfriend, cu croială lălâie, uşor prespălaţi. Ai grijă să îi porţi întotdeauna cu o centură-declaraţie, cu tocuri sau pantofi cu iz masculin, iar în partea de sus să îmbraci un top mai mulat.

Şi blugii skinny ai anilor 50 rămân în tendinţe. Singura diferenţă este la cromatică: în 2011 optează pentru griuri prăfuite, culori pastel ori, la polul opus, nuanţe citrice, de la roz bombon până la roşu burgundy.

O surpriză plăcută adusă de 2011 sunt blugii evazaţi, în stilul anilor 70. Fie că alegi o pereche evazată de la genunchi în jos, fie că mergi pe varianta fustă-pantalon, află că ambele sunt IN.

Pont: bluzele, sarafanele şi compleurile din denim sunt la mare căutare anul acesta!

Recomandări:

1.    Jeans Franco Benussi, 225  Ron
2.    Jeans Mini Prix, 42 Ron
3.    Jeans Levi’s, 899,9 Ron de pe fashionup.ro4.    Jeans Mango, 208 Ron
5.    Jeans Miss Sixty, 499 Ron
6.    Jeans Miss Sixty, 599 Ron

 Ce modele de jeanşi se poartă în 2011

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter