De ce toate stewardesele poartă același tip de pantofi

De Mihaela Dobre, pe Ultimul update Joi, 14 iulie 2022, 14:45
Pantofii unei stewardese sunt o completare a ținutei și un simbol al feminității și eleganței. Însă, pe lânga asta, ei trebuie să respecte o serie de reguli.

Niciodată nu vom vedea o însoțitoare de zbor încălțată altfel decât cu niște pantofi negri, din piele simplă, cu toc gros, care să nu depășească cinci centimetri înălțime. În cazul lor, sunt interziși pantofii cu toc cui, din catifea, piele întoarsă sau lăcuită și care să aibă o altă culoare decât neagră. Cu alte cuvinte, pantofii unei stewardese trebuie să respecte stilul clasic.

Motivul pentru care toate însoțitoarele de zbor poartă același tip de pantofi este că respectă anumite norme de siguranță, astfel încât să nu pună în pericol propria siguranță și pe cea a pasagerilor.

În caz de urgență, tocurile înalte și subțiri ar putea fi periculoase. De exemplu, în timpul instrucțiunilor de pregătire a cabinei pentru o aterizare de urgență, atât pasagerii cât și însoțitoarele de bord trebuie să își dea jos pantofii cu toc pentru că pot răni pe altcineva în timpul aterizării.

În plus, în cazul unei evacuări pe toboganul de urgență, tocul cui poate perfora și chiar sparge toboganul. Astfel că, pentru stewardese, un astfel de model de pantofi este strict interzis.

Nu în ultimul rând, trebuie să ținem cont de faptul că însoțitoarele de zbor petrec multe ore în picioare, iar pantofii cu toc gros, de înălțime medie, sunt mai comozi decât o pereche de stilettos.

Citește și – De ce toate stewardesele poartă părul prins în coc

Citește și – De ce toate stewardesele țin mâinile la spate atunci când intâmpină pasagerii

Foto – 123rf

Vezi şi cum să devii însoțitor de zbor – stewardesă!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter