Curs: Un secol de modă

De Unica.ro, pe

Începând cu 13 ianuarie, orele 18:30, Fundaţia Calea Victoriei organizează un atelier interactiv care surprinde, schimbările formelor în modă, în paralel cu evoluţia societătii, pe parcursul sec XX.

În timpul celor opt întâlniri-ateliere se vor atinge şi subiecte precum frenezia cumpărăturilor, despre snobismul elitelor, exemplele se vor referi şi la ţinuta bărbătească, nu doar la cea feminină. Alte puncte de dezbatere- va fi analizată evoluţia coafurii, a atitudinii şi a accesoriilor.

Cursul este susţinut de Mihai Cosmatchi şi va fi completat cu numeroase imagini şi scurte filme documentare care să ilustreze cât mai sugestiv şi spectaculos trăsăturile specifice fiecarei perioade marcante din secolul trecut.

Despre Mihai Cosmatchi  ştim că deţine master în antropologia obiectului şi muzeologie, Muzeul Naţional de Istorie Naturală, Paris şi master în Management şi Politici Culturale la Universitatea Lyon 2 Lumière, a absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti, cu licenţă în Comunicare şi Relaţii Publice, a lucrat la Muzeul Naţional de Istorie Naturala, Paris (2007), a făcut un training în Relaţii Publice în domeniul cultural la „The Kreisberg Group”, New York – agenţie de presă şi relaţii publice (2006-2007) şi că a fost asistent cultural la Institutul Francez din Bucuresti (2001-2004)

Frecvenţa e săptămânală, costul cursului : 240 ron – adulţi/180 ron – elevi, studenţi
Înscrieri la contact@victoriei.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter