Trend de divă: unghiile pictate în culori diferite!

De Diana Sorescu, pe

La Hollywood, încet dar sigur, ia naştere un nou trend în materie de manichiură! Divele îşi colorează unghiile cu nuanţe diferite, asortate machiajului sau hainelor! Îţi place?

Unghii inedite

Dacă manichiura Moon face ravagii printre vedetele de peste Ocean, odată cu venirea verii nail artiştii au inventat un alt stil de colorare a unghiilor! Îţi alegi două nuanţe care îţi plac şi se asortează cu hainele sau machiajul pe care îl porţi, apoi îţi pictezi unghiile cu ambele tonuri!

Kelly Rowland a ales o rochie uni, gri şi accesorii masive din aur. Diva a mizat apoi pe o ojă aurie, metalizată, cu particule strălucitoare, iar unghia inelarului şi-a vopsit-o într-o nuanţă tare, galben solar!

Vanessa Hudgens adoră acest stil şi nu este prima oară când afişează o astfel de manichiură! Pe covorul roşu, Vanessa a ales o rochie lungă, neagră, petrecută, cu crăpătură sexy pe picior, pantofi nude şi un machiaj în tonuri de verde. Actriţa a purtat o ojă gri metalizat, iar inelarul şi l-a răsfăţat cu o nuanţă mată de verde închis, care s-a asortat şi cu pietrele preţioase din bijuterii.

Şi tu poţi să-ţi porţi unghiile în acest fel, important este să alegi nuanţe care să se completeze într-un mod cât mai estetic şi original.

În alegerile tale inspiră-te din paleta cromatică vedetă a sezonului cald: culori tari, îndrăzneţe, de la fuchsia, la lime, turcoaz, roşu sau albastru electric!

Ţie îţi place acest gen de manichiură? Ai purta?

Trend de divă: unghiile pictate în culori diferite!

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter