Produse cosmetice pentru iarnă

De Andra Pecingina, pe

Frunzele au dispărut complet şi ninsoarea se apropie… Cum nu putem să plecăm pur şi simplu în Hawaii, am pregătit un ghid al produselor cosmetice care vor fi indispensabile în timpul iernii!
Află cum îţi poţi păstra tenul strălucitor, pielea hidratată şi fină şi părul mătăsos, în ciuda temperaturilor în scădere! Toate recomandările de mai jos garantează că frumuseţea ta nu va avea de suferit din cauza anotimpului rece.

Hidratarea este esenţială

Atunci când temperaturile scad, aerul rece va diminua şi nivelul de hidratare al tenului tău. Din fericire, ne-am gândit şi la asta.

Vei avea nevoie de o cremă hidratantă care fortifică tenul astfel încât bariera împotriva elementelor de mediu să fie constant ridicată.

Produse cosmetice pentru iarnăCrema hrănitoare intensă de la Thalion pentru pielea uscată şi sensibilă protejează împotriva condiţiilor meteo extreme. O poţi achiziţiona la 125,69 lei.

Crema Aqualia Thermal Riche de la Vichy, la preţul de 64 de lei, hidratează intens tenul timp de 24 de ore.

Aliniază întreaga gamă de produse pentru curăţarea şi îngrijirea feţei la standardele de hidratare despre care ţi-am vorbit. Loţiunea demachiantă, cea astringentă, gelul de curăţare sau exfoliere nutrebuie să  usuce inutil tenul. Alege gelul demachiant Nivea Oxygen Power (19,89 lei) şi şerveţele demachiante, din aceeaşi gamă, la preţul de 13,91 lei.

Chiar şi produsele de machiaj pe care le foloseşti trebuie atent alese. Rujul trebuie să aibă o componentă hidratantă, importantă pentru buze în sezonul rece. Fondul de ten care acoperă pielea zilnic trebuie să fie lichid, nu pudră.  Poţi încerca şi tu noul Superstay Silky Foundation de la Maybelline New York, la preţul de 39,99 lei.

Produse cosmetice pentru iarnăÎţi recomandăm rujul Hydra Extreme de la Maybelline New York, la preţul de 23,09 lei şi rujul Ultra Color Rich Mousse de la Avon, cu balsam în interior, la preţul de 16,99 lei.

Îngrijire pentru corp

Loţiunile hidratante şi tonifiante pntru corp pe care le foloseşti în timpul iernii trebuie să conţină anumite ingrediente importante: vitamina E, extract de strugure, unt de shea sau ulei natural din sâmburi de piersică.

Produse cosmetice pentru iarnăÎncearcă Cranberry Body Butter de la The Body Shop, la preţul de 70 de lei sau laptele de corp tonifiant Hidratare intensivă – Acţiune fermitate de la Garnier, cu esenţe de fructe, la preţul de 24,99 lei.

Noul anotimp se va vedea întâi pe mâinile tale, acolo unde pielea este extrem de sensibilă şi devine uscată foarte rapid din cauza frigului de afară.

Îţi recomandăm o loţiune specială care să hidrateze intens pielea mâinilor tale.
Caută crema regeneratoare pentru mâini şi unghii Revalid, pe care o poţi cumpăra la preţul de 29,99 lei.

Părul este sensibil la condiţiile meteo

Nu doar aerul rece şi uscat al iernii dăunează firului de păr, ci şi aerul cald şi umed din interior. Vântul de iarnă deteriorează structura firului de păr, iar sursele de căldură din interiorul casei tale îşi vor pune amprenta pe părul tău, care în scurt timp va deveni ceva mai uscat.

În timpul iernii ai nevoie de produse speciale care să reechilibreze PH-ul scalpului şi să menţină firul de păr protejat de factorii dăunători.

Ceea ce nu ştiai este că firul de păr se deteriorează de la vârfuri spre rădăcină atunci când condiţiile meteo sunt singurii factori nocivi. Vârfurile vor fi primele care semnalizează că podoaba ta capilară este în pericol şi va trebui să le scurtezi ceva mai des ca de obicei.

Produse cosmetice pentru iarnăMizează pe gama Kérastase Reflection pentru o îngrijire completă a părului cu şampon, 65 lei, esenţă, 77 lei, şi mască, 109 lei, sau gama pentru hidratare de la Herbal Essences, şampon şi balsam, fiecare la preţul de 10 lei.

Nu renunţa la protecţia solară

Probabil că ai ascuns deja loţiunile cu factor de protecţie solară, dar este important să ştii că şi în timpul iernii trebuie să te protejezi de soare. De fapt, razele solare de la altitudini mari, cu care te confrunţi într-un weekend petrecut la munte, sunt mai dăunătoare decât cele din timpul lunilor de vară. Studiile arată faptul că lumina ultravioletă a soarelui la astfel de înălţimi este cu până la 80% mai puternică!

Când pregăteşti bagajele pentru un sejur la munte, nu uita să incluzi o loţiune pentru faţă cu factor ridicat de protecţie solară, cum este Crema Activ Anti-Rid SPF 30 de la L’Oreal, pe care o vei găsi la preţul de 30 de lei.

Un alt produs care îţi protejează tenul de efectele nocive ale soarelui în orice anotimp şi se aplică foarte uşor este sprayul cu FP 50 de la Avene, la preţul de 60 de lei.

Foto: Shutterstock, PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter