Moda vintage pe bloguri

De Unica.ro, pe

Fetele cochete şi atrase de hăinuţe ori accesorii nu colindă doar mall-urile, îşi mai aruncă câte un ochi şi pe internet. Şi bine fac, moda vintage a luat avânt pe bloguri cu hainele retro!
Vei găsi pe internet DULAPUL BUNICII, CABARET CLOSET, ALO MODA, UNIQ STYLE, PRET A PROTESTER, MODELS OF DUTY, DULAPUL CU MINUNI ori altele şi alte. Sunt bloguri, nu brand-uri, numai şi numai pentru ele. Urmează să aflăm cum stă treaba cu vintage-ul şi handmade-ul pe internetul, care-i mecanismul, cât e talent şi cât business, ce dau şi ce primesc posesoarele, e afacere ori pasiune. Ne lămurim imediat.

Bloguri de fete pentru fete

„Există poate sute de astfel de magazine virtuale care vând haine noi, second hand, vintage, retro, handmade sau accesorii realizate manual şi zilnic apar altele noi”, explică Alice, responsabilă cu dulapul bunicii. O credem pe cuvânt, n-am stat să le numărăm, dar dacă vreţi să vă convingeţi daţi o căutare pe Google şi vedeţi cum răsar magazine după magazine deschise în bloguri frumos colorate.

Ajunge să treci pagul unui astfel blog că apoi mai mult ca sigur începi să accesezi şi alte link-uri vecine. Ba de vintage, ba hademade, retro sau accesorii unicat. Conţinutul lor prietenos te îndeamnă să „probezi” una alta, să dai click după click şi până la urmă să-ţi alegi sau să-ţi creezi ceva pe măsură. Daca în alte magazine virtuale ai parte doar de o fotografie cu marfa şi cu un preţ ataşat, pe bloguri lucrurile stau altfel. Ai poveşti, descrieri detaliate ori fotografii frumoase cu ce urmează să comanzi.

Bloguri prietene, târguri şi poliţia vintage

Dar să ne întoarcem la partea organizatorică şi să vedem cum funcţionează totul. „Blogeriţele vintage” nu s-au adunat în vreo asociaţie specială. Cu toate astea nu sunt de capul lor . „Sunt câteva bloguri care fac legătura şi „veghează” interesele comunităţii: de exemplu Vintage Lovers Pub, unde sunt publicate articole de interes general – despre lansarea unor bloguri cu potenţial, despre târguri şi evenimente, despre reduceri şi oferte speciale în cazul anumitor magazine”, spune Alice.

Şi reţeaua de prieteni este extrem de importantă în mediul lor. Aşa că există un sistem de comunicare informal bazat pe prietenii şi preferinţe personale. „Astfel cei care organizează târguri fac o mică cercetare de piaţă şi trimit invitaţii de participare persoanelor si magazinelor care se încadrează în profilul evenimentului şi care au produse care le plac.  Este un fel de comunicare „din gură în gură”, dar gura este virtuală şi se bazează pe observaţie atentă”, îndrăzneşte să spună Alice.

„Blogăriţele” sunt monitorizate şi n-au voie să facă greşeli. Dacă nu, vine poliţia,  Vintage Police, care se ocupă cu sancţionarea în mod informal a celor care fac greşeli de nepermis în această comunitate, dar publică şi articole despre curentul vintage, caracteristici ale anumitor perioade în modă, cum să recunosti şi să datezi corect piesele vintage şi retro.

Nu există neapărat o reţetă a succesului,  dar ca să meargă totul ca pe roate trebuie să postezi constant, să ai un blog atractiv din punct de vedere vizual, dar şi al conţinutului, să încarci fotografii clare, să răspunzi cu promtitudine la mailuri şi comentarii. În plus şi promovarea este foarte importantă. Ca în final să te bucuri de o reputaţie bună şi clienţi mulţumiţi care revin oricând cu plăcere.

„Secretul este o legătura permanentă cu cei care te citesc şi care iţi cumpără produsele, multă imaginaţie şi atenţie cand vine vorba de execuţia accesoriilor”, explică responsabila cu dulapul bunicii.

Bani şi nu prea

Nu vă gândiţi că dacă începeţi o astfel de afacere o sa vă îmbogăţiţi peste noapte, poate doar spiritual. „Venitul rezultat dintr-un magazin de acest gen este extrem de variabil şi depinde de mult prea mulţi factori pentru a te putea baza pe el, eu una nu trăiesc din acest blog şi nu m-aş putea descurca fără o slujbă, comezile au cumva caracter ocazional.  Daca cineva deschide un astfel de blog aşteptându-se să câstige foarte mult va fi dezamagit, dacă are şi alte motivaţii va merge mai departe”, conchide Alice.

Citeşte mai mult pe evz.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter