Inedit: 5 situaţii în care este obligatoriu să-ţi schimbi parfumul

De Unica.ro, pe

Fără îndoială, materialele pot fi încă de calitate, dar aspectul, croiala şi linia ţinutei ar stârni cu siguranţă zâmbete şi comentarii. La fel e şi cu parfumul.
Există un moment sau o vârstă când, pentru orice femeie, o schimbare radicală e întrutotul binevenită. Iată de ce…

1. Ca să întinereşti

Conform unor studii recente realizate de neuropsihiatrii americani, s-a dovedit că există o legătură între mirosuri şi vârstă. Subiecţii studiului în cauză au apreciat vârsta unor fotomodele, purtând la nas o mască impregnată cu parfumuri diferite. Astfel s-a observat că anumite arome reduc vârsta reală cu 6 până la 14 ani! Chiar dacă motivele nu sunt clare, percepţia este unanimă. Aromele care te întineresc  sunt cele de grepfrut roz, de lămâie verde şi de floare de portocal.

Ai mirosit vreodată un parfum şi, fiindcă îţi amintea de lucruri de pe vremea bunicii, l-ai considerat bătrânicios? Dacă e aşa, nu eşti singura. Gândeşte-te la ce efect are o portocală desfăcută într-o cameră închisă. Imediat, totul în jur capătă prospeţime. De aceea, citricele sunt adesea folosite ca notă de vârf pentru parfumuri.  Această notă îţi dă un plus de energie, însă se evaporă destul de repede.

Notele de bază sunt întotdeauna mai bogate, pentru a conferi senzualitate. Anumite parfumuri pot însă să-ţi dea câţiva ani în plus. Printre ele se numără vanilia, moscul şi ambra. Dar şi acestea pot întineri dacă sunt combinate cu arome proaspete: de exemplu iasomia cu ylang ylang, vanilia cu ciocolata neagră, ambra şi moscul cu grepfrutul roz. În cantităţi mici, parfumurile florale care te întineresc sunt cele de frezie, crin sălbatic, bujor. Ele creează impresia de mişcare şi conferă energie.

2. La anotimp nou, parfum nou

Dacă, în zilele de vară, mergi înconjurată de un nor de parfum, n-o să câştigi niciun concurs de miss. Dimpotrivă, bărbaţi şi femei deopotrivă  vor strâmba din nas la aroma parfumului tău, indiferent de prestigiul firmei care l-a creat sau de grămada de bani pe care ai dat-o pentru a-l avea. Schimbarea anotimpului poate fi ocazia perfectă pentru a încerca un parfum nou. Când porţi o aromă proaspătă, îţi poţi aminti mai uşor că e momentul să te uiţi un pic în jurul tău şi să te bucuri de prefacerile naturii. Îţi sugerăm să optezi pentru notele florale fresh pentru lunile calde. Cu cât temperaturile cresc, cu atât aroma parfumului devine mai puternică. Pe timpul iernii însă, se întâmplă contrariul. Aşadar, dacă e vară,  renunţă la aromele orientale şi înlocuieşte-le cu o variantă florală light, iar în sezonul rece mizează pe combinaţiile aromatice cu lămâie şi lămâie verde.

3. Schimbi locul, schimbi parfumul

Eşti blocată pe un singur parfum, la care nu renunţi în ruptul capului? E momentul să afli că, dacă eşti genul care călătoreşte mult, e nevoie să faci o schimbare. Pune la socoteală atât călătoriile scurte, de o zi, dar şi cele mai lungi şi, mai ales, schimbările de domiciliu. Fireşte, s-ar putea să-ţi ia ani până descoperi un parfum care ţi se pare potrivit, mai ales dacă eşti o conservatoare.

Dacă de exemplu locuieşti în nordul ţării şi serviciul sau studiile te determină să te muţi în sudul sau în vestul ţării, atunci trebuie să renunţi la mosc, de exemplu, în favoarea unor arome mai proaspete cu note florale. Cel mai bine este să îţi cumperi noul parfum din locul unde te-ai mutat, căci va reacţiona diferit în contact cu pielea ta. Când alegi parfumul, trebuie să ţii cont de reacţia celor din jur, căci un miros prea puternic poate avea şi un efect antisocial. A-ţi schimba parfumul e ca şi cum te-ai opri din când în când din drum şi te-ai apleca să miroşi trandafirii, crinii sau iasomia.

4. Pentru bună dispoziţie şi chef de viaţă

O aromă plăcută îţi va da o bună-dipoziţie, în timp ce una care nu-ţi place îţi poate crea disconfort psihic şi dureri de cap. Aromele sunt diferite de la un om la altul; fiecare are  chimia lui şi un miros unic. Parfumul pe care îl foloseşti ţine cont deopotrivă de tipul de piele şi de dieta ta zilnică. Mirosul unui parfum nu se schimbă, însă mâncarea mai condimentată, de exemplu, poate să modifice mirosul pielii, ceea ce dă senzaţia de alterare a mirosului parfumului. Simţul mirosului este un simţ care oboseşte uşor. De aceea, când foloseşti un parfum multă vreme, nu-i mai simţi mirosul.

Şi totuşi, nu uita! El este acolo şi nu e cazul să-ţi dai cu mai mult parfum decât de obicei. Pentru ceilalţi el este la fel de puternic. Regula de bază trebuie să fie: cu cât mai puţin, cu atât mai bine.

Parfumul tău nu trebuie să domine atmosfera care te înconjoară. Aşadar, contruieşte-ţi o  garderobă de parfumuri care săte definească în funcţie de ocazii  şi stare, fără a exagera cantitatea folosită.

5. Ai un nou iubit

Anumite arome au puterea să te transporte într-un timp trecut, pot să-ţi amintească de anumite locuri  sau de anumite momente tandre din trecut.  Arta de a te parfuma stă în meşteşugul de a transforma o aromă clasică într-una modernă.  Memoria olfactivă funcţionează cât timp avem un simţ al mirosului dezvoltat. Aşadar, dacă nu vrei să-ţi mai aminteşti de fostul tău iubit, e un bun motiv să-ţi schimbi parfumul. A fi blocat în trecut nu face bine psihicului. Înainte de a apela la vechea ta sticlă de parfum, aminteşte-ţi că frumuseţea nu ţine numai de ochi, ci şi de nas. Alegând un parfum mai tânăr îţi faci intrarea într-o lume nouă, care te aşteaptă s o descoperi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter