Un kilogram de vanilie a ajuns să coste 600 de dolari. Este mai scumpă decât argintul

De Oana Savin, pe Ultimul update Marți, 12 octombrie 2021, 11:30

În ultimii doi ani prețul vaniliei a înregistrat creșteri puternice, astfel că aceasta a ajuns să coste aproximativ 600 de dolari kilogramul, fiind chiar mai scumpă decât argintul.

Această creștere semnificativă le dă fiori producătorilor de înghețată, notează BBC News.

Un producător britanic de îngheţată, Snugburys Ice Cream, din apropiere de Nantwich, Cheshire, produce aproximativ cinci tone de îngheţată într-o săptămână aglomerată, la o fermă de familie. Aproximativ o treime din cele 40 de arome pe care le foloseşte conţin vanilie, iar Snugburys Ice Cream a ajuns să plătească de 30 de ori mai mult pentru acest extract decât în anii anteriori.

Citește și: 15 alimente pe care trebuie să le consumi pentru a trăi 100 de ani

Prețul a crescut foarte mult, așa că anul trecut am decis să cumpărăm vanilia în avans cu un an. A trebuit să decidem dacă vom absorbi costurile, ceea ce am făcut până la urmă”, a declarat Cleo Sadler, coordonatoarea producției.

Cumpărarea în avans înseamnă că cele trei surori care administrează afacerea au stocuri suficiente pentru vara viitoare şi pot menţine neschimbate preţurile.

Însă o altă afacere cu îngheţată a renunţat să mai servească vanilie din cauza costurilor prea mari.

Producătorul de înghețată artizanală Ruby Violet a anunțat că a scos vanilia din meniurile sale din londra pentru că nu își poate permite costuri de mii de lire sterline.

Motivul creșterii prețului vaniliei

75% din producția de vanilie provine din insula Madagascar, situată pe coasta de sud-est a continentului african.

Principalul motiv al preţului ridicat este că în martie anul trecut a avut loc un uragan care a distrus numeroase plantaţii”, a explicat Julian Gale, analist în domeniul mărfurilor la firma IEG Vu.

Citește și: Mască naturală: cacao pentru un ten mai tânăr

Potrivit acestuia, în pofida speranţelor că preţurile ar trebui să scadă, ele au rămas ridicate din cauza cererii mari.

Vanilia, care se obține dintr-o floare de orhidee, se cultivă greu, fiind al doilea cel mai scump condiment din lume, după șofran.

Alţi producători sunt Papua Noua Guinee, India şi Unganda.

Vanilia este exportată la nivel mondial, iar o mare parte merge în Statele Unite, unde industria îngheţatei este foarte dezvoltată”, a spus Gale.

Vanilia mai este folosită în producerea dulciurilor, a alcoolului, dar şi la cosmetice şi parfumuri.

Producătorii de alimente mai cumpără pudră de vanilie. Preţul pudrei a crescut la rândul său de câteva ori.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter