6 trucuri care îţi fac viaţa mai uşoară

De Lumea Femeilor, pe

De multe ori, nu e nevoie de schimbări majore pentru a te simţi mai bine în pielea şi în viaţa ta. Iată câteva idei «mici» cu rezultate mari. Pune-le în aplicare de astăzi şi, în câteva zile, vei simţi efectul.
1. Acasă sau la serviciu, apar mereu probleme noi pe care trebuie să le rezolvi, sarcini noi pe care trebuie să le îndeplineşti… E normal şi e bine aşa. Dar fii atentă ca pentru fiecare lucru nou pe care trebuie să-l faci, să „predai” altcuiva o îndatorire mai veche. Aceasta e prima poruncă pentru oricine vrea să aibă o viaţă echilibrată: nu te înhăma la prea multe deodată!

2. Multe femei au tendinţa să ceară părerea tuturor rudelor şi prietenilor înainte de a lua o decizie. Efectul: numeroase sfaturi contradictorii şi derutante. Alege doar una sau două persoane de încredere cărora să le ceri sfatul! Evită întrebarea: „Tu ce ai face?” Întreabă mai bine: „Cunoşti vreo situaţie asemănătoare?”

3. Nu te înconjura de obiecte inutile! Orice lucru pe care nu l-ai folosit timp de un an nu îţi este, în mod evident, necesar. Fă-l cadou sau dă-l la săraci.

4. Elimină stivele de facturi, avize, bilete, scrisori, prospecte şi alte hârtii din jurul tău! Orice hârtie trebuie să treacă o singură dată prin mâna ta. Apoi, e bine să ajungă acolo unde îi este locul: la coş, în dosarul cu facturi, la colega care trebuie să se ocupe de ea etc.

5. Deseori, nu reuşim să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am propus fiindcă ne facem prea multe planuri. În loc să planifici de x ori ce ai de făcut, fă un pas concret spre realizarea proiectului tău. Pe cine pot să sun ca să mă ajute? Ce pot să fac astăzi pentru asta? Cel mai bun combustibil pentru succes sunt lucrurile puse în mişcare.

6. Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Sacrifică un sfert de oră, seara, înainte de a pleca de la serviciu sau înainte de culcare, pentru a ordona lucrurile, astfel încât să nu fii nevoită să o faci a doua zi, în zori.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter