Şocant: tradiţiile din India obligă fetiţele să se prostitueze

De Nicoleta Galeteanu, pe

În lume, există numeroase tradiţii ciudate care întrec orice imaginaţie, însă unele popoare au reuşit să şocheze o lume întreagă prin obiceiuri mai mult decât revoltătoare.
În unele sate din India, fetiţele de 12- 13 ani sunt trimise să se prostitueze de familiile lor. Este o practică începută ca o tradiţie religioasă, dar care a devenit în timp o soluţie de supravieţuire pentru familiile sărace din comunităţile subdezvoltate ale Indiei.

Ca în multe alte ţări din lume, prostituţia aici nu reprezintă un tabu şi este legalizată, India fiind recunoscută printre ţările cu cele mai mari rate ale prostituţiei din lume. Ceea ce este cutremurător este vârsta precoce la care fetele încep această meserie, forţate de propria familie.

În cartierul Bharatpur din Rajasthan, vestul Indiei, fetiţele care ajung la vârsta pubertăţii sunt vândute proprietarilor de bordeluri. La vârsta la care în mod normal ar trebui să se preocupe de şcoală, acestea sunt obligate să muncească, practicând cea mai veche meserie din lume. Cele mai mici fetiţe, a căror viaţă este condamnată bordelurilor, au 13 ani.

Priya, care are acum 30 de ani, a fost una dintre fetiţele condamnate la o astfel de soartă oribilă în urmă cu 15 ani, povesteşte aceasta într-un interviu acordat CNN. Această experienţă traumatizantă a fost trăită de un număr cutremurător de localnice din Bharatpur.  

Conform culturii hinduse, la vârsta maturizării copilelor, localnicii marcau evenimentul printr-un ritual de iniţiere, numit Nathni Utarna, în urma căruia fetele erau pregătite pentru comerţul sexual şi apte să se culce cu primul loc client.

Plan India, o fundaţie caritabilă, luptă pentru interzicerea acestei tradiţii, însă, potrivit CNN, numeroase familii neagă că au recurs la ritual, în vreme ce înainte ca ceremonia controversată să ia amploare, acestea invocau pratica pentru a ascunde alegerea lor inumană de a-şi prostitua copiii.

India este recunoscută pentru prostituţia infantilă. În 2009, mai mult de 1,2 milioane de copii erau implicaţi în prostituţie în propria ţară.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter