„Romeo şi Julieta” în paşi de dans

De Roxana Andrei, pe

Musicalul „Romeo şi Julieta” păstrează intriga poveştii de dragoste scrisă de William Shakespeare, dar vine cu surprize regizorale contemporane.
Premiera din 2001 de la Paris a musicalului „Romeo si Julieta” a făcut furori în lumea artelor, astfel după mai bine de opt ani încă se joacă cu succes şi aduce un public numeros la fiecare spectacol.

Cu siguranţă ai văzut cel puţin o piesă pusă clasic în scenă, unde cei doi îndrăgostiţi îşi spun cuvinte de dor.

Ei bine, acum tinerii dansează pe ritmuri moderne, cântă şi îşi folosesc foarte mult expresivitatea trupului.

Acest spectacol a fost o provocare pentru Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” care a avut de înfruntat dificultăţi de ordin tehnic, dar pentru care s-au găsit soluţii şi astfel Bucureştiul se numără printre marile oraşe care pun în scenă acest spectacol montat şi în Londra, Amsterdam, Moscova, Viena, Seul, Budapesta şi alte mari oraşe devoratoare de artă.

"Romeo şi Julieta" în paşi de dansPublicul român are ocazia sa vadă şi să asculte pentru prima oară un musical rock realizat în colaborare cu Ungaria, una dintre cele mai cunoscute şcoli de musical din lume.

Aceasta a depăşit atât barierele tehnice, cât si cele regizorale şi pentru care s-a muncit enorm şi cu sârguinţă.

Gerard Presgurvic, regizorul francez, a rescris versurile lui Shakespeare şi a introdus muzica rock adaptând spectacolul într-o manieră modernă.

Soliştii din piesa de pe scena teatrului autohton interpretează în limba română muzica şi textul adaptate de regizorul Miklos Gabor Kerenyi.

Coregrafa Eva Duda este cea care merită cele mai multe aplauze reuşind să transpună în contemporan o poveste de dragoste clasică şi să integreze cu brio atât street dancers, mânuitori de flăcări, cât şi cântăreţi de operă.

Proiectul s-a lansat în luna aprilie a acestui an şi revine cu entuziasm în stagiunea de toamnă, datorită numeroaselor critici pozitive pe care le-au primit atât actorii, cât şi cei din spatele scenei.

"Romeo şi Julieta" în paşi de dansEste primul spectacol de acest gen, care nu se montează în stilul clasic al operetei, care aduce ceva nou, spectaculos, de la sunet şi până la lumini, solişti-actori şi actori-dansatori, multă energie, ritm şi vivacitate.

Printre protagonişti se numără: Jorge, Simona Nae, Amelia Antoniu, Adina Sima, Mihai Bisericanu si Daniel Iordachioaie.

Durată spectacol: 3h
Preţ bilete
Categ. I
– 52,50 lei
Categ.II – 39,90 lei
Categ.III – 33,60 lei
Redus – elevi, studenţi, pensionari –  21 lei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter