(P) Revelion în Phuket: plaje de vis și atracții demne de filme

De Unica.ro, pe
Phuket, cea mai mare insulă din Thailanda, te așteaptă să petreci un revelion extraordinar alături de cei dragi, cu totul diferit de vacanțele tradiționale de iarnă obișnuite, unde la ordinea de zi sunt soarele, marea și peisajele exotice.

Aceasta este și una dintre cele mai bogate provincii din Thailanda, care atrage călătorii din toate colțurile lumii, veniți să descopere spectaculoasele plaje cu nisip alb care se arcuiesc în jurul lagunelor albastre. De asemenea, vei descoperi aici o gamă largă de atracții culturale și de divertisment, cluburi de noapte pline de viață, parcuri naționale, temple sau muzee. În plus, oferta de activități este una bogată și variată, de la sporturi acvatice, precum scufundări sau snorkeling, la drumeții în interiorul insulei muntoase.

Petrece un revelion de neuitat prin cea mai bună ofertă de la Europa Travel, turoperator low cost din România care te îmbie la un sejur exotic la cele mai mici tarife și servicii exclusiviste.

Hat Patong, plaja de vis a Thailandei

După mai bine de 50 de ani de dezvoltare, Hat Patong, cea mai faimoasă plajă din Phuket, s-a transformat dintr-o stațiunea retrasă într-o destinație de vacanță cunoscută mai ales pentru distracție și nopțile albe. Situat pe coasta de vest a orașului Phuket, Patong este înțesat cu sute de restaurante, baruri și cluburi, cele mai multe fiind centrate în jurul străzii Soi Bangla, în timp ce în părțile mai silențioase ale orașului vei avea ocazia să vizitezi magazine de lux și buticuri interesante. Chiar și așa, în ciuda dezvoltării excesive a orașului, golful său pitoresc în formă de semilună și țărmul larg nisipos și-a păstrat farmecul, iar plaja rămâne una dintre cele mai frumoase din Thailanda.

O altă plajă uluitoare este Hat Karon, situată doar la o scurtă călătorie de Patong, inclusă de unele site-uri de călătorii în topul 10 destinații de vacanță cu cele mai bune plaje din lume. Răsfățul la una din numeroasele stațiuni balneare se numără printre activitățile preferate ale turiștilor, însă cei dornici de aventuri și plimbări pot explora împrejurimile într-o experiență unică, o drumeție pe elefant sau orele de yoga organizate pe plajă. Dincolo de varietatea largă de restaurante, baruri și magazine, vei descoperi aici și alte atracții, precum piața locală, Templul Karon sau terenul de golf Dino Park, în timp ce oferta de sporturi nautice include snorkeling și scufundări printre recifele de corali.

Excursii deosebite în împrejurimi de film

Vacanța în Phuket îți va oferi o seamă de oportunități de a descoperi împrejurimi uluitoare, insulițe care te vor surprinde prin frumusețile lor de nedescris. Dintre acestea se remarcă insulele Phi Phi, situate la aproximativ 48 km cu barca de la Phuket, care sunt printre cele mai cunoscute insule din regiunea Mării Andaman, iar în prezent sunt destinațiile preferate pentru scufundări. Una dintre cele mai exotice plaje este Maya Bay, unde a fost și filmat thrillerul Plaja (The Beach), cu Leonardo DiCaprio, în 2000.

În golful Phang Nga, poți descoperi cel mai renumit punct de referință al său, insula James Bond, care și-a câștigat faima internațională după filmul Pistolul de aur (The man with the golden gun), cu Roger Moore, în 1974. Acesta este unul dintre cele mai bune exemple ale naturii uimitoare și al unui paradis extraordinar, dominat de imagini cu stâncile de calcar care ies din apa verde de smarald.

De Geanina Ichim

Oferte Speciale Revelion Phuket

Tarife de la 775 Euro/persoana, 8 nopti cazare in Phuket cu mic dejun la hotel 3*, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, ghid vorbitor de limba engleza pentru tururile si transferurile incluse. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter