O pungă de plastic a fost descoperită în cel mai adânc loc de pe pământ: Groapa Marianelor

De Oana Dinu, pe Ultimul update Luni, 07 martie 2022, 12:33
O pungă de plastic a fost descoperită în cel mai adânc loc de pe pământ. Poluarea a ajuns până în Groapa Marianelor, la 10.898 de metri adâncime.

Groapa Marianelor se află în Oceanul Pacific și este cel mai adânc loc de pe Pământ, cu o adâncime de aproximativ 10.972 metri. Cercetătorii japonezi au descoperit că deșeurile au ajuns chiar și acolo. Aceștia au găsit o pungă de plastic la o adâncime de 10.898, conform Digi24.

Oamenii de știință au descoperit imaginea, făcută cu 20 de ani în urmă, în timp ce analizau o bază de date creată de oameni și de roboți pe parcursul a 30 de ani. Aceștia cred că punga a fost aruncată de pe un vad de pescuit.

În scufundările realizate în mai multe oceane, cercetătorii au descoperit peste 3.000 de obiecte din plastic. Și știm cu toții că un astfel de deșeu se descompune într-o perioadă foarte lungă de timp (de la 15 până la 1000 de ani) sau nu se descompune niciodată. Dacă nu se vor lua măsuri, experţii avertizează că, până în 2050, oceanele vor conţine mai mult plastic decât peşti.

Deşi în adâncime nu există lumină, iar temperaturile ajung până la punctul de îngheţ, în Groapa Marianelor există viaţă. Pe fundul gropii au fost descoperite amfipode, castraveţi şi arici de mare.

Află care sunt marile și oceanele lumii

Citește și:

NASA va trimite primul elicopter pe Marte. Cum arată aparatul

Clipul care a depăşit 100 de milioane de vizualizări pe YouTube în şapte zile

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter