Meteo: Vremea se schimbă radical. Vin ploile și frigul

De Oana Dinu, pe
Meteorologii au anunțat că vremea se schimbă radical, vin ploile și frigul se instalează în România. Iată cum este prezentantă fiecare regiune a țării.

Veștile care vin de la ANM în perioada 17 – 28 octombrie nu sunt tocmai bune. Vremea se schimă radical în aproape toate regiunile, iar ploile își vor face simțită prezența. Iată ce spune prognoza meteo.

Vremea în Banat

Dacă în zilele următoare vremea se va menține frumoasă, cu valori termice peste media acestei perioade, din data de 20 octombrie, se vor înregistra temperaturi medii diurne de 18…19 grade, valori normale pentru a doua decadă a lunii octombrie. Din 23 octombrie, valorile vor scădea sub media perioadei, în jur de 13 grade. Temperaturile minime se vor situa între 6 – 7 grade la începutul perioadei, vor crește apoi la 9 grade, iar în data de 24 octombrie se vor situa în jurul valorii de 6 grade. În această regiunea, probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în intervalul 21-28 octombrie.

Vremea în Crișana

Și aici temperaturile vor fi ridicate, cu maxime de 23…24 de grade. Din 20 octombrie, mercurul din termometre va scădea treptat câteva grade, astfel că, în data de 24 octombrie se vor înregistra valori medii de 13 grade. Și temperaturile minime vor scădea în jurul acestei perioade, până la valori medii de 4 grade. Asemeni Banatului, este posibil să plouă în intervalul 21-28 octombrie.

Vremea în Transilvania

Media temperaturii maxime se va înregistra în jurul valorii de 22 de grade. În perioada 21-24 octombrie temperaturile maxime diurne vor scădea treptat până spre o medie în jurul a 12 grade. Temperaturile minime vor avea o ușoară creștere, dar vor scădea până spre 3… 4 grade în medie, în 23 octombrie. Începând cu 19 octombrie este posibil să apară ploi, mai ales în perioada 23 -28 octombrie.

Vremea în Maramureș

Până în data de 19 octombrie, maxima se va situa în jurul valorii de 24 de grade. Din 20 octombrie, vremea se va răci treptat, cu medii regionale ale maximelor spre 12 grade, în 24 octombrie. Tot atunci, minimele ajung la 3-4 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în perioada 22 – 28 octombrie.

Vremea în Moldova

În prima perioadă a intervalului valorile medii vor fi de aproximativ 24 de grade și la sfârșitul celei de-a doua săptămâni vor scădea treptat până la a 13…14 grade. Temperaturile minime vor fi în general în creștere pe parcursul primei săptămâni, cu valorii medii cuprinse între 6 și 9 grade, după care vor scădea în medie la 4…5 grade. Probabilitate să cadă precipitații va fi în creștere din 19 octombrie și se va accentua după 23 octombrie.

Vremea în Dobrogea

Media maximelor se va situa în jurul valorii de 20 de grade, în prima perioadă, dar va scădea câteva grade după 21 octombrie și se va menține așa până la sfârșitul perioadei analizate. Minimele vor fi în ușoară creștere, apoi în scădere, iar la finalul intervalului media minimelor va fi de 8… 9 grade. Există posibilitatea de ploi slabe începând cu data de 18 octombrie, iar în perioada 23-28 octombrie șansele de precipitații vor crește.

Vremea în Muntenia

De la 23 de grade, cât se înregistrează valorile medii regionale în intervalul 15 – 20 octombrie, media temperaturii maxime va scădea spre 16 grade în data de 24 octombrie, până în 28 octombrie. Spre sfârșitul intervalului valorile minime vor ajunge la 4… 5 grade. Riscul aparițiilor ploilor va fi ridicat în 18, 20 și 21 octombrie, precum și în intervalul 23 – 28 octombrie.

Vremea în Oltenia

Vremea se schimbă radical și în Oltenia, după data de 20 octombrie. Dacă până la această data, media temperaturilor regionale se situa între  22…23 de grade, din 21 octombrie, mercurul din termometre scade considerabil, până la 14 grade în următoare. Minimele urcă câteva grade în prima perioadă, apoi vor scădea spre 6 grade în 25 octombrie. Și aici există este posibil să apară precipitații, în special în 21 octombrie și în perioada
23 -28 octombrie.

Vremea la munte

În intervalul 15 – 18 octombrie temperatura medie diurnă va fi de 14…15 grade. După această perioadă, maximele vor scădea până la 6 grade, în medie. Minimele vor crește ușor, după care vor scădea până sub pragul de îngheț,  -2… 0 grade. În intervalul 20-28 octombrie, șansele de precipitații vor fi ridicate.

Citește și: 

Femeile vor putea face copii fără ajutorul bărbaților

Lady Gaga s-a logodit. Cine este viitorul său soț

Sursă foto: shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter