Larry Crowne

De Unica.ro, pe

Înainte de a fi demis, afabilul şi amabilul Larry Crowne (Tom Hanks) era angajatul model al unui hipermarket pentru care lucrase încă de când părăsise Marina.
Cu ipoteca neplătită şi neştiind cu ce să-şi ocupe timpul liber apărut pe neaşteptate, Larry ascultă sfatul bunilor săi prieteni şi vecini, Lamar (Cedric the Entertainer) şi B’Ella (Taraji P. Henson) şi se întoarce la şcoală, la colegiul de stat, ca s-o ia de la început.

La colegiul din East Valley, Larry intră într-un grup pitoresc de studenţi care vin la cursuri cu scuterele – grup din care fac parte şi fermecătoarea Talia (Gugu Mbatha-Raw) şi prietenul ei, Dell, (Wilmer Valderrama) – şi pe care îi uneşte speranţa într-un viitor mai bun.

Spre marea lui surprindere, Larry face o pasiune pentru profesoara lui de oratorie, Mercedes Tainot (Julia Roberts), care şi-a pierdut pasiunea pentru profesorat, aşa cum şi-a pierdut-o şi pe cea pentru soţul ei cel ratat, Dean (Bryan Cranston).

Mercedes nu poate nega că schimbarea suferită de Larry este o permanentă sursă de inspiraţie, aşa cum nu poate nega nici atracţia resimţită faţă de acest student de vârsta a doua, care trece printr-o transformare fascinantă.

Larry este un om obişnuit, care are toate motivele să creadă că viaţa lui a ajuns într-un punct mort, dar care va învăţa o lecţie neaşteptată: când crezi că ai pierdut tot ceea ce aveai de preţ, s-ar putea să descoperi un nou motiv pentru a trăi.

Larry Crowne este un film despre modul în care dificultăţile recesiunii actuale îl fac pe un om obişnuit să se reinventeze şi să descopere o neaşteptată şansă în viaţă.

Regia şi scenariul filmului sunt semnate de Tom Hanks, iar din distribuţie fac parte: Tom Hanks, Julia Roberts, Nia Vardalos, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Cedric the Entertainer. Din 8 iulie la Hollywood Multiplex.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter