În ce domeniu s-ar angaja Bill Gates dacă ar fi din nou tânăr

De Amelia Matei, pe
Bill Gates este cel mai bogat om din lume şi este un model de urmat pentru mulţi tineri, motiv pentru care sfaturile sale pentru ascensiunea în carieră sunt interesante pentru generaţia Millenials.

Cofondatorul Microsoft a publicat o serie de tweet-uri ce conţin sfaturi pentru tineri. El a scris despre ce ar face acum dacă ar fi la începutul carierei.

„Inteligenţa artificială, energia şi ştiinţele naturii reprezintă domenii promiţătoare, unde poţi face o diferenţă. Asta aş face dacă ar fi să încep astăzi”, scrie Bill Gates.

Gates a făcut, de asemenea, o recomandare de lectură pe care o consideră esențială pentru lumea de astăzi. Celebrul om de afaceri  a spus că dacă ar putea da un cadou tuturor absolvenţilor de facultate le-ar oferi cartea „The Better Angels of our Nature: Why Violence Has Declined”  de Steven Pinker.

Nu în ultimul rând, antreprenorul i-a sfătuit pe tineri să fie mult mai atenţi la ceea ce îi înconjoară. Marele regret al lui Bill Gates este că nu a dat suficientă atenţie inegalităţii veniturilor.

Declaraţiile lui Gates au avut un efect pozitiv, cartea ajungând pe locul 1 în topul celor mai bine vândute cărţi de pe Amazon, urcând de pe locul 12.231.

Citește și – Ce ar face Bill Gates dacă ar câștiga doar doi dolari pe lună

Citește și – 14 reguli de viață de la Bill Gates, pe care orice tânăr ar trebui să le știe

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter