Foto: Robotul american Curiosity a ajuns pe planeta Marte

Roverul american Curiosity a ajuns cu bine, luni, pe planeta Marte, marcând astfel o reuşită fără precedent pentru Agenţia spaţială americană, care nu a trimis niciodată un robot atât de sofisticat pe o altă planetă, deschizând o nouă eră în domeniul explorării spaţiale.
Robotul Curiosity s-a aşezat pe suprafaţa planetei Marte luni, în jurul orei 05.31 GMT. „Contactul (cu solul) a fost confirmat”, a anunţat un membru al echipei de cercetători de la Jet Propulsion Laboratory (JPL), din oraşul californian Pasadena, potrivit Mediafax.
Cercetătorii de la NASA şi-au manifestat zgomotos bucuria după anunţarea coborârii cu succes a roverului, după o coborâre de şapte minute extrem de delicată, care s-a desfăşurat aşa cum era prevăzut.
Preşedintele american Barack Obama a salutat imediat reuşita coborârii roverului Curiosity, pe care o consideră „o realizare tehnologică fără precedent”.
În jurul orei 05.30 GMT, specialiştii americani au anunţat că au primit un prim semnal de la Curiosity, cu puţin timp înainte de intrarea acestuia în atmosfera planetei roşii, înainte de a confirma faptul că roverul şi-a deschis cu succes paraşuta – două semnale extrem de încurajatoare pentru succesul misiunii.
Cercetătorii de la NASA au sărit în sus de bucurie la scurt timp după aceea, în momentul în care roverul a trimis o primă fotografie pe Terra, de o claritate uimitoare, ce prezintă urma lăsată de el pe solul marţian, imediat după aterizare.
Foto: Robotul american Curiosity a ajuns pe planeta Marte
Lansat pe 26 noiembrie 2011, de la baza spaţială Cape Canaveral din Florida, Curiosity, dispozitivul de explorare spaţială cel mai greu (900 kilograme) şi cel mai sofisticat trimis vreodată de oameni pe o altă planetă, a atins solul marţian în apropiere de muntele Sharp, care are o altitudine de peste 5.000 de metri, în craterul Gale, după ce a parcurs o distanţă de 570 de milioane de kilometri.
Curiosity va măsura şi radiaţiile care pot să afecteze viitoarele misiuni spre Marte, ce vor avea echipaj uman la bord. Robotul dispune şi de o staţie meteo.
Foto: Northfoto
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter