Mişcarea face bine- festival de sport pentru toţi, în aer liber

De Unica.ro, pe

Pe durata unei zile sunteţi invitate să faceţi sport cu cei mai buni instructori din România, dovedind astfel că sportul poate fi practicat de oricine, la orice vârstă, indiferent
 de nivelul de fitness ori starea actuală. Intrarea este liberă, iar participanţii vor avea parte de surprize, tombole, premii. Peste 25 de instructori şi 15 săli pun în comun experienţa, cunoştinţele şi abilităţile pentru ca noi să putem face sport în aer liber.

În cadrul evenimentului vor avea loc şi câteva premiere: cea mai mare ora de spinning (cu cei mai mulţi participanţi simultan), precum şi alte astfel de recorduri. Pe lângă scenă mare (6x4m) vor exista şi doi sateliţi (2X3m) pe care se vor desfăşura în paralel clase pentru un număr mai mic de persoane (20-30).

Participa Emil Iakabos & friends (Zumba Fitness), Kinga Sebestyen (Kangoo Jumps), Liora Zytcer, Cristina Androne, Richmond Bachia (Fitness-Scandinavia), Costin Bucura, Razvan Sindelaru, Razvan Protasievici (World Class), Mihaela Murgu (Port de Bras). Salile care participa sunt Body Art Wellness Club (Rin Grand Hotel), Lotus Sport, Viva Fitness, World Class si Alexandreea Club Fitness & Spa.

Pentru copii, de la 10.00 la 11.00 Fun Science ne încântă cu o lecţie despre nutriţie a Profesorului Trăznit. Copiii vor înţelege asemănările dintre un oraş bine pus la punct, organizat şi un corp sănătos, vor afla cât de important este să oferi organismului nutrienţii necesari şi , de asemenea,  daunele pe care le poate provoca consumul de alimente şi produse nesănătoase.

Intre 14:00 si 14:45, cei mici se vor putea initia în artele marţiale alături de triplul campion european Nicu Stoian care, împreună cu elevii săi, va face o spectaculoasă demonstraţie de Kyokushin Karate. Copilaşii vor putea descoperi pasiunea pentru sport şi  alături de copiii de la Asociaţia Millenium, care îi vor destinde, între 15:00 si 15:45, cu gimnastica aerobica interactivă.

Cei care prefera dansul sunt  invitaţi să experimenteze  ZumbAtomic, un progarm care dezvoltă coordonarea, echilibrul, memoria, creativitatea şi disciplina.

Pentru seniori, de la 20.00 la 21.00 va fi o clasă de Tai Chi.

Data desfăşurării: sâmbătă, 23 Iulie 2011
Locul desfasurarii evenimentului: Parcul Lumea Copiilor (lângă Palatul Copiilor), zona Platou.

Durata: 9.00-21.00, în reprize de 45 de minute, cu pauze de 15 minute pentru odihnă, rehidratare, schimbarea instructorilor de pe scenă şi pentru a permite sau accesul participanţilor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter