Evenimente de weekend: iată unde poţi să te distrezi!

De Nicoleta Galeteanu, pe

În caz că Apocalipsa nu ne strică planurile în acest weekend, distracţia va pune indubitabil stăpânire pe noi. Festivaluri cruciale, concerte fundamentale…
 …dar şi alte evenimente de importanţă capitală au fost profeţite pentru aceste zile.

Iată care sunt recomandările esenţiale ale acestui sfârşit teribil de… săptămână, în care, mai mult ca oricând, este crucial să profiţi de distracţia din oraş.

Concerte de vis cu Manhattan şi Birkin

Unul dintre cele mai populare grupuri de jazz din lume, The Manhattan Transfer cântă pentru prima dată în România, într-un concert extraordinar, alături de cântreaţă britanică Jane Birkin, pe care nu ţi-ai dori să îl ratezi.
Cele două concerte de la Sala Palatului sunt programate vineri, susţinut de Manhattan Transfer, şi duminică, când formaţia va cânta cu Jane Birkin.

Ambele evenimente încep la ora 19.00, iar biletul te costă 85, 105, 135, 165 sau 205 de lei.

Future Sounds Festival

Şi Clubul Berlin din Bucureşti (Constantin Mille 4) te invită la concerte de excepţie, în compania unor artişti cu notorietate.

Victor Ferreira, probabil cel mai cunoscut artist de muzică electronică din Luxemburg, aduce pentru prima dată pentru fanii genului din România „Sun Glitters”, un ocean de melodii luxuriante şi influenţe de down-tempo care te cuceresc. Iar „Youarehere” vin tocmai din Roma pentru o demonstraţie eclatantă de stiluri: beat-urile puternice, pattern-urile ritmice şi crescendo-uri melancolice.

Concertele încep de la ora 19,00, iar biletul costă 20 lei pe zi.

„Viaţa e frumoasă” cu tango, jazz, rock, operă clasică şi cabaret

Artişti consacraţi din peste 10 ţări te vor încânta cu cele mai frumoase genuri muzicale, dacă vei cuteza să faci un drum până la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”. Dar nu numai. Festivalul reuneşte spectacole de teatru de la cele mai prestigioase teatre din Franţa, Slovacia, Rusia sau Ucraina.

Nu rata în acest weekend concertul Quartango, „Hommage a Piazzolla” (Slovacia/România) şi un spectacol fascinant de la Teatrul din Oradea, „Scripcarul pe acoperiş”, în regia Korcsmáros György, ambele de la ora 19.00.

„Kiki van Beethoven” , un spectacol la muzeu

Regizat de Alice Barb, după lucrarea lui Eric Emmanuel Schmitt, „Kiki van Beethoven” este povestea emoţionantă a Christinei (Kiki), o doamnă în vârstă şi prietenele ei, rezidente ale unei case de bătrâni, care descoperă un bust al lui Beethoven şi pornesc în căutarea muzicii lui. Ele pornesc, de fapt, în căutarea tinereţii lor…

Piesa de teatru va fi pusă pe scena Muzeului Naţional „George Enescu”, astă seară, de la 19.00.

Biletul costă 15,90 lei.

Festivalul Berii Bavareze

Bere germană, mici şi pastramă te aşteaptă la Garden Club, acolo unde se sărbătoreşte în stil nemţesc Festivalul NorokOktoberfest.

Dacă nu eşti amatoare de bere, găseşti şi specialităţi gustoase din zona Bavariei: cârnaţi bratwurst, turingeri bavarezi şi covrigi pretzel, precum şi gustări delicioase româneşti sau ungureşti.

Vor fi spectacole de stand-up comedy şi expoziţii de artizanat, precum şi concerte.

Află ce alte concerte extraordinare sunt în noiembrie.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter