„Eu știu de ce Dumnezeu ți-a dat un copil așa de târziu”. Fiica ei de 3 ani i-a dat o explicație impresionantă

De Amelia Matei, pe
Discuția dintre o mamă și fiică a devenit virală pe Internet. Mesajul a fost postat chiar de mamă pe o rețea de socializare, pentru a-i încuraja pe toți părinții care nu pot avea încă un copil:

Citește și – „Această fetiță a murit demult. Dar ce mi-a zis, n-o sa uit niciodată”

„În timp ce vopseam un dulap în garaj, fiica mea de trei ani desena cu cretă pe podeaua din beton.

─ Sunt fericită că Dumnezeu te-a ales să fii mămica mea, mi-a spus dintr-o dată.

Am crezut că nu aud bine și am rugat-o să repete.

─ Sunt fericită că ești mama mea de la Dumnezeu, a spus ea hotărâtă.

Cuvintele ei m-au emoționat până la lacrimi. Apoi, ea a început să se roage cu voce tare.

─ Doamne, îți multumesc pentru că mi-ai dat această mămică. Îți mulțumesc pentru faptul că îmi gătește mâncare și pentru faptul că astăzi facem tartă cu dovleac. Sper sa ne iasă bună.

Sheila are abia trei ani și nu înțelegeam cum de gândurile ei pot cuprinde astfel de concepte despre Dumnezeu, iubire și recunoștință.

─ Cine te-a învățat aceste lucruri?, am întrebat-o încercând să scap de nodul din gât.

─ Tu, mi-a răspuns ea zâmbitoare.

Mi-aș fi dorit să o pup și să o îmbrățișez în momentul acela, dar eram murdară de vopsea

─ Mulțumesc, Sheila! Și eu sunt fericită pentru că Dumnezeu mi-a dat o fetiță ca tine, i-am răspuns.

Am considerat că discuția noastră s-a încheiat și m-am întors la vopsirea dulapului, dar Sheila mi-a mai adresat încă o întrebare:

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter