Cum reuşeşte Stephen Hawking să vorbească

Exemplu de ambiţie şi perseverenţă, Stephen Hawking este paralizat de 36 de ani, iar din 2009 nu se mai mişcă aproape deloc. Şi totuşi lucrează…
… apare în media şi îşi publică cercetările. Află totul despre boala lui şi felul cum reuşeşte să comunice.

Boala lui Stephen Hawking

Se numeşte scleroză laterală amiotrofică şi a fost descoperită pe când Hawking avea 21 de ani. Observase că devine mai neîndemânatic şi îşi pierde echilibrul, dar n-a dat importanţă până când a ajuns la spital, la analize. A înţeles că mai are de trăit câţiva ani şi a decis să se bucure de ei.

Aşa „muribund” cum era şi-a obţinut doctoratul, s-a căsătorit, s-a angajat în cercetare şi a devenit tatăl a trei copii. Pe site-ul său, Hawking povesteşte că s-a descurcat singur până în 1974, după care a avut nevoie de un ajutor şi l-a luat „în gazdă” pe unul din studenţii lui, apoi a apelat la asistente medicale plătite de diverse fundaţii. Din fericire, notorietatea lui în domeniul ştiinţific creştea pe măsură ce boala avansa, aşa că universitatea Cambridge l-a ajutat.

Cum vorbeşte Stephen Hawking

Pentru că i-au fost afectaţi toţi muşchii corpului, Hawking vorbea tot mai greu, astfel că în 1985 îl mai înţelegeau doar cei foarte apropiaţi. Pe site-ul lui, omul de ştiinţă spune că scria lucrări ştiinţifice dictând unui secretar, iar la cursuri, în faţa studenţilor, apărea alături de un „interpret”.

În 1985, când a făcut pneumonie, i s-a făcut o gaură în trahee pentru a putea respira – traheotomie – iar de atunci şi-a pierdut glasul complet. Un timp a comunicat pe litere: cineva plimba un deget pe alfabet, iar Hawking ridica din sprâncene când degetul ajungea în dreptul literei dorite.

Dar la scurt timp a auzit de el un programator, care i-a trimis un soft mai mult decat util. Hawking nu trebuia decât să ţină în mână un dispozitiv pe care apăsa ca să aleagă cuvinte dintr-un meniu de pe ecranul calculatorului. Odată formată o frază, o trimitea fie către un sintetizator vocal şi astfel gândurile lui se transformau în sunete, fie către imprimantă şi cuvintele erau tipărite.

Pe măsură ce boala a avansat, Hawking nu a mai putut nici să apese butoane, astfel că programul, mult mai sofisticat astăzi, îi permite să aleagă cuvinte mişcând uşor capul, obrazul sau clipind – în acest caz, un senzor montat pe rama ochelarilor detectează mişcarea. Între timp, a primit şi un computer mic plus un sintetizator vocal, montate pe fotoliul rulant.

Folosind acest sistem, Hawking a scris cărţi, a ţinut conferinţe şi cursuri. Din păcate, sistemul necesită ceva timp, aşa că toate discursurile şi interviurile lui sunt plănuite cu grijă, iar răspunsurile le formulează înainte să apară în faţa publicului. În cadrul unei conferinţe, când a trebuit să răspundă pe loc, Hawking a avut nevoie de zece minute ca să formuleze o frază.

Foto: Northfoto