Cum le spui copiilor că nu există Moş Crăciun

De Nicoleta Galeteanu, pe

Vestea că Moş Crăciun nu există poate fi cea mai tristă clipă din viaţa unui copil. Şi totuşi, dacă ştii cum să îi explici celui mic cine îi pune cadourile sub brad, acesta îl va aştepta…
… şi anul viitor.

Iată ce spun psihologii despre cum ar trebui să procedezi.

Potrivit psihologului Cristina Gemănaru, copiii află de inexistenţa lui Moş Crăciun în jurul vârstei de 8 – 9, de cele mai multe ori din surse străine. De altfel, este de preferat ca părinţii să aştepte ca cei mici să afle singuri cum stă treaba cu Moşul care aduce darurile, spune psihologul, sfătuind părinţii să nu intervină prematur să le ia copiilor această bucurie.

Dar, pentru că până la urmă este un moment inevitabil în viaţa oricărui copil, modul în care le mărtuiseşti celor mici durul adevăr nu ar trebui să fie la fel de brutal.

„Atunci când copiii vin cu ochii în lacrimi şi pun la îndoială existenţa lui Moş Crăciun, este bine ca părinţii să nu le recunoască răspicat că acesta nu există. Trebuie să îl ajute pe copil să facă diferenţa între prezenţa lui fizică şi
spiritul său şi să militeze pentru magia sărbătorilor, pentru îndeplinirea viselor, până la urmă”, explică psihologul Cristina Gemănaru.

Vorbeşte despre originile lui Moş Crăciun

O altă modalitate prin care părinţii pot dărâma cu tact mitul lui Moş Crăciun este să atragă atenţia acestora către lumea basmelor sau prin analogie cu existenţa lui Dumnezeu.

„Părinţii pot să vină cu argumentul că unele lucruri există doar în imaginaţia noastră, cum sunt visele sau Dumnezeu, care există, dar pe care nu îl poţi vedea. Pot să intervină cu povestea biblică despre naşterea lui Iisus Hristos şi despre rolul pe care îl are acesta în sărbătorirea Crăciunului”, mai spune psihologul.

De asemenea, această trecere din lumea basmului în viaţa reală se poate face prin trimitere la atracţii reale, cum sunt parcurile de distracţii, care, spune aceasta, în imaginaţia unui copil, vor înlocui această fantezie.

Nu în ultimul rând, părinţii pot recurge şi la metoda recompensei pentru că, pănă la urmă, sărbătorile de Crăciun se reduc la cadouri în cazul celor mici. Explicaţia va ajuta la maturizarea celui mic, care va deveni mai responsabil şi mai raţional atunci când va cere cadouri Moşului.

„Pe principiul acestei recompense – doar copiii cuminţi primesc cadouri – , părinţii îi pot propune copilului să construiască un vis comun al familiei pe care să încerce să îl concretizeze, păstrând astfel tradiţia cadourilor magice”, mai adaugă psihologul Cristina Gemănaru.

Momentul adevărului despre Moş Crăciun este o etapă importantă atât pentru cei mici, cât şi pentru părinţi. De multe ori această problemă naşte temeri cu privire la reacţia pe care o au copiii.

Psihologul însă consideră că acest moment este un prilej potrivit pentru maturizarea copilului, dar că părinţii ar trebui să folosească de acesta cu tact.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter