Cercetătorii NASA au descoperit o pată pe Soare. Care vor fi efectele resimțite

De Amelia Matei, pe
Observatorul Solar Dynamics al NASA a descoperit o pată solară pe Soare, ca şi când astrul ar avea o gaură de formă neregulată în coroana sa. Denumită A32665, pata solară are o lățime de 120.000 kilometri și poate fi văzută de pe Pământ.

Având dimensiuni impresionante, această pată ar putea da naștere la erupții solare de clasa M, avertizează specialiștii NASA. Acestea pot afecta comunicațiile radio și prin satelit.

Petele solare sunt fenomene temporare ce au loc în fotosfera Soarelui şi care apar sub forma unor zone mai întunecate. Ele sunt cauzate de o activitate magnetică intensă, ce determină apariţia unor zone cu temperatură mai scăzută de cât cea a suprafeţelor din jur.

Soarele înregistrează perioade succesive de creștere și scădere a activității sale, intervalul dintre aceste etape ale evoluției astrului fiind de aproximativ 11 ani.

Specialiștii NASA spun că atunci când Soarele este mai activ, exploziile sunt mai frecvente, apar găurile coronale, zone în care vântul solar bate cu putere sporită, cauzând furtunile magnetice de pe Terra. Principalul indicator al nivelului de activitate al Soarelui este considerat numărul de pete solare.

Deşi astronomii au numărat petele din Soare timp de secole şi cu toate că astronomia modernă ia ca bază un ciclu solar de 11 ani, observaţiile mai detaliate arată că, în realitate, ciclurile solare nu sunt perfect regulate.

Citește și – NASA a descoperit 10 noi planete locuibile

Citește și – Invenții NASA pe care le folosești în fiecare zi

Foto – Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter