Călătorii: Pe meleagurile olarilor de la Horezu

De Libertatea pentru femei, pe

Mergi în vacanţă la Horezu şi vei descoperi în fiecare zi noi locuri interesante de vizitat: ateliere de olărit, mănăstiri istorice, peşteri şi monumente ale naturii cum rar mai vezi prin alte părţi ale lumii.
De cum intri în Horezu, te întâmpină atelierele olarilor gătite de sărbătoare. Pe gardurile caselor vechi sau prin vitrinele magazinelor mai moderne, aşteaptă cuminţi mii de oale, farfurii şi căni decorate cu celebrul cocoş de Hurez. Dacă ajungi în oraş în timpul săptămâ­nii, poţi urmări pas cu pas cum se fac oalele de lut şi cum se pictează renumitele motive tradiţionale. În multe sate din împrejurimile oraşului Horezu, s-au păstrat nealterate obiceiurile populare. Oltenia de sub munte, cum îi spun localnicii acestei regiuni, este un tărâm al tradiţiei şi al frumuseţilor naturale.

Pe drumuri de munte, spre mănăstiri

Rămâi prin părţile Horezului câteva zile să ai timp să vizitezi Mănăstirea Hurez şi muzeul ei, celebru pentru ţesăturile şi picturile de o inestimabilă valoare istorică. Mănăstirea, ctitorită de Constantin Brâncoveanu în anul 1694, este acum monument UNESCO. Dacă îţi place să urci pe munte, mergi şi la mănăstirea Arnota, din comuna Costeşti. Drumul de piatră te poartă şase kilometri spre vârful muntelui, dar peisajul mirific îţi răsplăteşte tot efortul. La întoarcere, te aşteaptă o altă mănăstire deosebită, care poartă numele râului Bistriţa. Este o veche ctitorie a boierilor Craioveşti. Din curtea ei, poţi merge la pas prin cheile Bistriţei. Pereţii de stâncă, săpaţi de apele repezi ale râului sunt spectaculoşi şi sunt străbătuţi pe alocuri de peşteri neexplorate încă.

Atracţii inedite

Pe drumul care leagă Vâlcea de Horezu, la marginea comunei Costeşti vei întâlni muzeul în aer liber al trovanţilor. Sunt bolovani uriaşi, cu forme bizare, născuţi dintr-un deal nisipos care, acum 6 milioane de ani, a fost fundul unei delte. În zonă, mai poţi vizita piramidele de pământ de la Slătioara, o rezervaţie puţin cunoscută. Crestele înalte de pământ sunt atât de ascuţite, de parcă ar fi fost tăiate cu ferăstrăul de mâna unui uriaş.

Pensiuni la tot pasul

Pe lângă mănăstiri sau pe lângă vestitele ateliere ale meşterilor olari, vei găsi cu uşurinţă un loc să te cazezi. Preţurile încep de la 35 de lei de persoană pe noapte, până la 50 sau 60 de lei în pensiunile cu dotări de trei stele. Mulţi proprietari de pensiuni organizează, la cererea turiştilor, excursii către mănăstirile din zonă, către peştera Polovraci sau cheile Olteţului. Cu un ghid documentat, te poţi aventura şi în Parcul naţional Buila-Vânturariţa.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter