Călătorii: CROAŢIA, mare, munte şi istorie

De Libertatea pentru femei, pe

Îţi doreşti o vacanţa în care sa stai tolanita la soare, dar şi una în care sa vizitezi locuri noi? Îţi plac şi muntele, şi marea şi nu te poţi hotarî ce sa alegi? Croaţia îţi poate oferi toate acestea la un loc.
Marea îţi face cu ochiul din cele mai neaşteptate unghiuri. Plajele sunt spectaculoase, mereu altfel. Munţi care par sa se prabuşeasca în mare, insule care se vad în larg şi nelipsitele paduri de pin îţi vor încânta privirea. De obicei, pe mal sunt pietricele sau stânci, dar vei întâlni şi câteva plaje cu nisip.
Calatorie în trecut
Şi când te plictiseşti de stat la soare şi de înotat, ia-o la pas şi viziteaza unul dintre multele oraşele pitoreşti aflate pe coasta dalmata. Daca te afli în sud, bineînţeles ca nu vei ocoli vestitul Dubrovnik. Split este şi el o destinaţie cautata. Te sfatuiesc sa nu ratezi cetatea construita în anii 300 de Diocletian şi sa te urci în turnul catedralei Sfântul Domnius pentru a admira priveliştea de la înalţime. În Split vei gasi şi cele mai ieftine suveniruri, aşa ca planifica şi o zi de cumparaturi. Mai puţin cunoscute, dar cât se poate de încântatoare sunt oraşele Sibenik, Trogir sau Zadar. Construite de veneţieni, te vor face sa te crezi în Italia, prin labirintul de straduţe care duc spre mare şi prin piaţetele cochete umbrite de catedrale.
PE URMELE LUI WINNETOU
Parcul natural Plitvice este pe lista de prioritaţi a oricarui turist aflat în Croaţia. Nu mai puţin de 16 lacuri se varsa unul în celalalt, formând cele mai neaşteptate cascade cu o apa de culoarea turcoazului. Nici cuvintele, dar nici fotografiile nu îţi arata cu adevarat frumuseţea acelor locuri pe care mai bine le vezi cu ochii tai. Chiar daca poţi face un tur rapid al parcului în patru ore, rezerva-ţi o zi întreaga sau chiar doua pentru a strabate la pas cât mai multe trasee. Şi când oboseşti, vei putea lua mini-carul sau face o mica plimbare cu vaporaşul. Mai puţin cunoscut este parcul natural Krka, mai puţin întins decât Plitvice, dar la fel de spectaculos. În aceste locaţii, s-a filmat ecranizarea dupa romanul lui Karl May, Winnetou.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter