Foto: Câinii din Japonia şi alte prietenii între animale

De Erika Chivu, pe Ultimul update Marți, 22 martie 2022, 13:29

Prietenia cainilor care au înmuiat mii de inimi după tragedia din Japonia nu este singura de acest gen. În situaţii dificile, se nasc relaţii speciale nu numai între oameni, ci şi între animale.
Un clip filmat printre ruinele lăsate în urmă de tsunami a demonstrat că un căţel poate fi mai loial şi mai dedicat decât un om. Patrupedul supravieţuitor nu şi-a mai găsit stăpânii după tragedie, însă a găsit un alt căţel rănit care abia se putea ridica în picioare şi şi-a asumat sarcina de a-l proteja.

Hipopotamul şi ţestoasa, uniţi de o altă tragedie

O altă relaţie specială s-a născut după tsunami-ul din 26 decembrie 2004. În Kenya, un pui de hipopotam rămas orfan a fost salvat şi dus într-o rezervaţie de animale unde a devenit „coleg de cameră” cu Mzee, un bătrân „ţestos” uriaş de 130 de ani şi peste 300 de kilograme.

Hipopotamul, botezat Owen, s-a ataşat imediat de testoasă, care la început a fost uşor retincentă. Cu timpul însă, bătrânul l-a adoptat pe pui, iar imaginile cu cei doi au circulat în toată lumea. Au fost despărţiţi câţiva ani mai târziu când în viaţa lui Owen a intrat o femelă de hipopotam cam mofturoasă, ce nu se purta prea bine cu ţestoasele.

Foto: Câinii din Japonia şi alte prietenii între animale

 

 

Căţelul şi bufniţa nu mai sunt singuri pe lume

Foto: Câinii din Japonia şi alte prietenii între animaleBufniţa Wol şi căţelul Beryl s-au întâlnit în circumstanţe nefericite, la un adăpost pentru animale părăsite.

Nu se ştie ce experienţe a trăit fiecare din ei. Cert este că de când s-au cunoscut niciunul din ei nu mai este singur pe lume.

Proprietarii adăpostului au observat că cei doi aveau o mică problemă comună, dependenţa de televizor.

Iar după ce au nimerit amândoi pe acelaşi fotoliu au devenit de nedespărţit.

Admiră şi alte cupluri ciudate în pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter