Vălul burqa, interzis în Europa

De Nicoleta Galeteanu, pe

Simbol al culturii musulmane, vălul tradiţional burqa stârneşte controverse dintre cele mai aprinse în Europa. Hotărâte să pună capăt „persecuţiei” femeilor muslumane…
…tot mai multe ţări interzic purtarea „sicriului mobil„, cum îl consideră europenii, în ciuda condamnării acestora să trăiască numai în casă.

După Germania, Danemarca, Anglia şi alte state care s-au arătat împotriva veşmintelor burqa, francezii se aliază la „războiul împotriva vălului musulman„.

Săptămâna aceasta, parlamentarii francezi au făcut demersuri pentru adoptarea unei legi prin care să interzică definitiv femeilor arabe să îmbrace burqa sau alte veşminte care le acoperă faţa pe stradă.

Chiar dacă unii dintre muslumani sunt de acord cu această măsură, printre care şi Fadela Amara, ministrul francez musulman, unele voci susţin că, dimpotrivă, această „eliberare” de sub restricţiile musulmane va fi tocmai o condamnare a femeilor.   

Amara a declarat ca vălul simbolozează „persecuţia femeilor”, astfel că interzicerea purtarii lui va ajuta la stoparea răspândirii „cancerului” islamist radical.

Pe de altă parte, legea va priva sute de femei de libertatea de a mai ieşi pe stradă, consideră jurnalista de origine iraniană Roja Heydarpour. Astfel, pentru cele mai conservatoare dintre ele, viaţa din Paris se anunţă mai grea decât în Kabul, deoarece în Afghanistan, acestea puteau cel puţin să iasă din casă însoţite de un bărbat, adaugă jurnalista.

Legea, care ar putea fi votată în toamnă, vizează peste 2.000 de femei care trăiesc în Franţa şi ar urma să schimbe modul de viaţă şi celor care se simt confortabil cu vălul islamic.

În schimb, reacţia francezilor la legiferarea acestei măsuri nu a întârziat să apară. La numai câteva zile de la aprobarea proiectului de lege, o avocată franceză a smuls vălul de pe faţă unei femei musulmane, într-un magazin din Paris.

Este „doar” primul caz de acest fel produs în Franţa.

Foto: Shutterstock 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter