Aplaudaţi, tovarăşe, pentru această dictatură!

Gestul de a aplauda a părut indecent după Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. Firesc în alte împrejurări, gestul s-a contaminat cu spiritul unui film care demonstrează…
… că dictatura s-a ridicat în aplauze. La congrese, pe şantiere, pe câmpuri, la vizite oficiale, s-a aplaudat masiv şi cu zel. Românii au fost spectatori conştiincioşi la punerea în scenă a propriului destin.

Aseară, la Sala Palatului, locul în care s-a menţinut în ovaţii puterea Partidului Comunist, aproape 4000 de oameni au urmărit timp de trei ore un film de montaj cu alura unui thriller şi cu rafinamentele unui eseu istorico-politico-cinematografic. Conceptul din spatele Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu e strălucit, iar execuţia monteurului Dana Bunescu e excelentă.

Filmul e tulburător şi are enorm de multe ramificaţii. În primul rând, foloseşte imaginile de propagandă contre la nature şi dovedeşte că, în starea lor pură, îşi conţin propria contradicţie. Însă această perspectivă e posibilă doar atunci când există şi distanţa necesară. Nu neapărat în timp. Când se uită în propria oglindă (cheia filmului construit din imaginile comandate de Ceauşescu e tocmai cuvântul „autobiografie”), dictatorul iese bine. Când ne uităm noi peste umărul lui, imaginea se deformează.

Ceauşescu e când stângaci, când emoţionat, când imobil şi impenetrabil. O singură spărtură în acest zid al aparenţelor, atunci când îşi îmbrăţişează afectuos fiica. Cum era Ceauşescu atunci când ieşea din spectrul camerei? Cum îşi alinta copiii, cum lua micul dejun, cum înjura, cum se enerva sau at least cum vorbea în mod obişnuit? Istoria i-a respectat deocamdată dorinţa de a păstra look-ul cosmetizat de tablou, pentru că imagini cu the real NC nu au fost încă scoase la iveală.

De aceea, jocul lui stângaci la volei, când bagă mingea în plasă, momentele în care înoată aproape de mal cu Elena, când mângâie un câine sau stă de vorbă cu ţăranii sunt savurate ca nişte rarităţi. Cu şiretenia omului simplu care ştie până unde i se întinde aţa, Ceauşescu nu se încumetă la discuţii dincolo de foile deja pregătite.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

O mostră, la o conferinţă de presă de la Karlovy Vary, alături de preşedintele ceh; întrebare a unui jurnalist: „Ce diferenţe există între tratatul cutare şi cutare?” Răspunsul: „Le aveţi pe amândouă. Citiţi-le şi vedeţi”. 1-0.

Interesant e şi parcursul Elenei Ceauşescu în aceşti 25 de ani. Dacă, la începutul carierei de secretar general al soţului, n-o zărim mai deloc, încet – încet răsare din spatele lui, apoi face un pas mai în faţă şi îi merge alături.

În al doilea rând, Autobiografia vorbeşte despre conceptul de putere şi despre cum se întreţine iluzia ei, cu ajutorul unei mase de oameni care acţionează ca o voce unilaterală, ca un corp social care poate fi modelat după capriciile unui grup şi în numele unei ideologii. Personajul din fundal, cel pe care îl vedem aclamând, e cel care întreţine iluzia. Poporul bate din palme, zâmbeşte, ovaţionează, ca într-un show televizat cu spectatori plătiţi.

Cea mai evidentă ruptură între realitate şi realitatea întreţinută de acoliţii săi se petrece în momentul vizitei sale la alimentare şi brutării, în anii 80. Cercetătorii au găsit în arhivă capete de casetă cu aranjamentele de dinaintea venirii lui Ceauşescu, însă era suficientă vederea figurilor cenuşii şi a spaţiilor reci pentru a avea imaginea completă. Citeşte continuarea cronicii pe filmreporter.ro!

Urmăreşte trailerul filmulului „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”:

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News