10 cărţi de citit într-o viaţă

De Nicoleta Galeteanu, pe

6. Mizerabilii – Victor Hugo

Scris în exil, Mizerabilii este cel mai mare roman al lui Victor Hugo ce avea să devină unul dintre cele mai cunoscute romane ale secolului 19.
O adevărată frescă socială, Victor Hugo scrie un roman complex despre bine şi rău, lege şi dreptate, istorie şi religie, dar rezervă personajelor sale şi iubiri romantice.

Fost puşcăriaş, Jean Valjean caută să se îndrepte, încercând să îşi răscumpere greşelile prin fapte bune. Scriitorul va examina cu o extraordinară rigoare şi fineţe impactul social al acţiunilor acestuia.

7. Demonii – Dostoievski

Un alt roman uriaş este fără îndoială Demonii, publicat pentru prima oară în 1872.

Construit ca o temniţă în care domneşte Răul, universul dostoievskian este scena pe care demonul moral Nikolai Stavroghin îşi împleteşte destinul cu cel al revolutionarului Piotr Verhovenski, ucigaş fără scrupule şi lider al unei bande de nihilişti care anticipează socialismul sângeros al secolului 20.

Sub o aură misterioasă, personajele îşi dezvălui treptat ticăloşiile pe care le ascund.

8. În căutarea timpului pierdut – Marcel Proust

O lectură filosofică şi un exerciţiu pentru conştiinţă, romanul deschide drumul introspecţiei în căutarea timpului pierdut, al tinereţii şi al iubirii trecute.

Proust revoluţionează ideea că timpul poate fi regăsit prin artă şi memorie, aşa încât lectura îţi va creea sentimentul că poţi retrăi timpul în toată bogăţia lui de senzaţii.

9. Anna Karenina – Lev Tolstoi

Ana Karenina este una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste, care completează bibliografia cvasi completă de genuri pe care ţi-o recomandăn.

Pe lângă cele două poveşti de iubire, Tolstoi dă romanului său un sens filozofic şi o nemaiîntalnită profunzime psihologică, punându-şi personajele în faţa unor întrebări existenţiale despre sensul vieţii sau condiţiile morale ale căsătoriei, despre relaţia dintre viaţă şi moarte sau dintre iubire şi fericire.

10. De veghe în lanul de secară – J.D. Sallinger

Personajul principal, Holden Caulfield, un adolescent frustrat şi solitar, dat afară din patru şcoli, se hotărăşte să plece mai repede în vacanţă şi să hoinărească prin New York, oraşul natal, dar nu acasă la părinţi.

În cele câteva zile de libertinaj, trece prin întâmplări care îl demoralizează constant, la finalul romanului cititorul aflând ceea ce, de altfel, nu era greu de intuit: că Holden îşi spune povestea dintr-un spital de boli mintale.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter