Ce se împarte la moșii de vară! Ce spune tradiția despre pomana moșilor

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Marți, 20 septembrie 2022, 11:09

Moșii de vară, care se prăznuiesc în fiecare an cu o zi înainte de Rusalii, reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine de la mijlocul anului. Creștinii merg la slujbă și pregătesc bucate care vor fi binecuvântate de preot și apoi împărțite cu generozitate. Află ce spune tradiția despre pomana moșilor!

Cuprins

Sâmbăta, pe data de 19 iunie, creștinii merg la biserică pentru a cinsti moșii de vară cu slujbe și rugăciuni. Fiecare credincios este așteptat la liturghie pentru a se ruga în amintirea părinților, moșilor și strămoșilor petrecuți pe cealaltă lume. Preoții le vorbesc enoriașilor despre însemnătatea pomenirii morților, se rostesc rugăciuni și cântări bisericești pentru sufletele celor adormiți.

Tradiția spune că sufletele celor plecați dintre noi au rătăcit pe pământ de la Înălțarea Domnului, iar în noaptea de Rusalii, trebuie să ne rugăm pentru ei, să aprindem lumânări la icoane și să pregătim bucate dulci pentru a pleca împăcați spre Împărăția lui Dumnezeu.

Când sunt praznicele pentru moși peste an

Pomana este un act de generozitate, pietate și smerenie. Orice bun creștin în România pregătește câteva vase de pomană la fiecare sărbătoare, pe care le oferă unor persoane sărmane. Cu atât mai mult, se pregătesc pomeni mai mari atunci când sunt pomeniți bunii și străbunii, adică moșii cum sunt ei numiți în popor.

Într-un an bisericesc, românii țin 20 de zile praznice pentru moșii cei adormiți întru cele veșnice și în fiecare anotimp există câte un praznic important închinat străbunilor:

  • Moșii de primăvară: de Mucenici, adică pe data de 9 martie,
  • Moșii de vară: sâmbăta dinaintea Rusaliilor,
  • Moșii de toamnă: în prima sâmbătă din luna noiembrie,
  • Moșii de iarnă: sâmbăta dinaintea Lăsatul secului de carne din postul Crăciunului.

De ce este importantă pomana la români

Pomenirea morților trebuie însoțită și de pomană în care sunt incluse în mod tradițional coliva, colacii, sticla de vin, lumânările și câteva bucate tradiționale, pe care creștinii le aduc la biserică pentru a fi binecuvântate de preot.

În timpul slujbei, când se cântă veșnica pomenire, preotul ridică un platou cu o colivă mare și  credincioșii din biserică pun mâna pe acest platou care este legănat în timpul cântării. Ceilalți participanți la slujbă, chiar dacă se află mai departe de preot, pot pune mâna pe umărul celor din fața lor care ating coliva. Astfel, se crează o uniune între cei vii și cei morți, credincioșii cântă împreună cu preotul ”veșnica pomenire” și se roagă pentru sufletele celor adormiți.

Coliva este cea mai importantă pomană, este un aliment ritualic, făcut din grâu, nucă și miere, care amintește de dulceața credinței și de darurile lui Dumnezeu. Colacii au și ei rolul lor în pomana pregătită pentru moși. Ei reprezintă viața omului pe pământ, cu păcatele și faptele sale bune. Iar vinul este simbolul învierii și al vieții veșnice, el fiind asemuit cu sângele Mântuitorului când a fost răstignit pe cruce.

Ce se dă de pomană la Moșii de vară

Ce se împarte la moșii de vară! Ce spune tradiția despre pomana moșilor

Pe vremuri, poate chiar din timpurile străbunilor daci, se dădeau de pomană colaci simpli din făină și apă, unși cu miere și fierturi dulci, alături de fructe. Obiceiul s-a păstrat peste veacuri și azi, fiecare gospodină, pregătește câteva bucate specifice pentru vasele pe care la împarte la Moșii de vară. Înainte de toate, însă, fiecare creștin trebuie să cumpere vase și căni noi, cu tot cu tacâmuri. Totul trebuie să fie nou și curat, deoarece va fi binecuvântat la biserică.

Coliva este nelipsită, la fel și colacii alături de cana cu vin bun. Se pune și o lumânare aprinsă, care amintește de sufletul mortului. Dar, la moșii de vară, pe lângă bucatele ritualice se pregătesc îndeosebi preparate dulci și fructe, ceea ce se deosebește de pomenile altor praznice închinate moșilor, când se pregătesc mai multe preparate cu ouă și carne sau preparate de post cu orez și ciuperci.

Ce bucate dulci se mai dau de pomană

În multe zone din țară se pregătesc cozonaci și se împart în vase noi, alături de căni cu vin la care se leagă mănunchiuri de cireșe. Se mai pregătesc colaci cu miere, orez cu lapte sau păsat (mălai măcinat mare) fiert în lapte și îndulcit cu miere sau cu zahăr.

Ce se împarte la moșii de vară! Ce spune tradiția despre pomana moșilor
Cireșele și cana de vin îndulcesc pomana la moșii de vară

În Muntenia, se mai dau de pomană covrigi și colărezi, o fiertură dulce din mici fărâme de aluat simplu făcut din făină și apă. În Transilvania se împart prăjituri făcute în casă și turtă dulce, iar în Moldova se pregătesc colaci cu miere și nucă.

Pachetele care se dau de pomană trebuie să aibă vase noi și căni noi, fie ele din lut sau din porțelan. La acestea se mai adaugă și câte o lingură de lemn, să aibă sufletele morților cum să guste din pomană și să se îndulcească.

La moșii de vară sunt nelipsite cireșele, fructe dulci care îmbunează sufletele morților și care atrag bogăția, belșugul și sănătatea în casa celor care respectă tradiția.

Se dau de pomană și haine  

De ziua Moșilor, tradiția spune că trebuie să fii generos și să ajuți pe cineva la nevoie. Astfel, ajuți și sufletele celor răposați să se întoarcă împăcate în lumea de dincolo. Este bine să dai de pomană în special celor nevoiași, vecinilor sărmani și chiar străinilor care trec pe la biserică și care așteaptă mila cuiva. Aceasta este cea mai curată pomană. Iar dacă nu cunoști oameni sărmani, mergi la un azil de bătrâni sau la un centru social unde poți împărți pachetele pregătite de sufletul morților.

De asemenea, este bine să dai de pomană haine și încălțăminte celor care nu au posibilități să își cumpere, mai ales după ce acestea au fost binecuvântate de un preot. La români, există tradiția să se dea de pomană haine imediat după înmormântare, alegându-se hainele cele bune ale răposatului. Dar și la praznicul moșilor poți oferi de îmbrăcat și de încălțat unor copii din familii sărmane.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter