Elevă cu media 10 la BAC, mesaj viral pe internet: „Mami și tati nu au pompat bani să mă dea la meditații”

De Oana Savin, pe
Antonia Pup este președintele Consiliului Național al Elevilor, absolventă a Colegiului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, dar și o elevă care a obținut media 10 la Bacalaureat.

Tânăra, care a susținut Bacalaureatul la Română, Istorie și Logică, spune, într-un mesaj care a devenit viral pe Internet, că a vrut să demonstreze că se poate, ca elev de liceu, să lupți pentru drepturile tale, să nu faci meditații și totuși să iei bacul.

„Media 10 pe care am obținut-o la examenul de Bacalaureat este pentru mine un pretext să dezmint puțin lucrurile și să orientez, sper eu, dezbaterea publică spre identificarea unor probleme sistemice, care trebuie rezolvate urgent”, și-a început Antonia mesajul pe Facebook.

„Pe lângă un pretext, pot să spun cu mâna pe inimă că reprezintă o oportunitate de a le spune tuturor colegilor mei că poți să lupți pentru drepturile tale în liceu, să faci protest în școală, să nu înveți la toate materiile dacă nu îți plac, să nu faci meditații, să ai și persoane cu care să te contrazici și totuși să iei bacul”, a continua tea.

Ea a ținut să le transmită un mesaj părinților elevilor de liceu, îndemnându-I să își lase copiii să decidă singuri asupra viitorului lor.

„Reprezintă o oportunitate de a spune părinților că e ok să-și lase copiii să decidă asupra viitorului lor, e ok să-și lase copiii să vorbească la televizor și să dezbată cu politicieni, e ok să-și lase copiii să amâne un test pentru a merge să facă voluntariat, să militeze pentru ceva, să se ridice din bancă. Să nu pompeze bani în meditații din clasa a II-a doar în vederea depășirii unor frustrări personale, să nu se orienteze mereu după ce notă a luat colegul de bancă. Mai ales să nu pompeze bani în meditații și după să se întrebe de ce nu merge sistemul public de educație. Uite, de aia nu merge sistemul public de educație! De aia ne ascundem în spatele unor medii de 10 ca să acoperim faptul că 900.000 de elevi din România nu au avut acces la educație din 11 martie 2020, iar autoritățile de la toate nivelurile au dat din umeri”, a explicat Antonia Pup.

„De aia ne ascundem în spatele unor medii de 10 și acceptăm că avem profesori care lucrează doar cu anumiți elevi, doar cu cei de familie bună și îi lasă în urmă pe cei cu potențial, dar în care statul nu a investit suficient de mult. De aia ne ascundem în spatele unor medii de 10 ca să validăm impostura clasei politice care, în plin cataclism educațional, orienta dezbaterea publică spre potențiala anulare a examenelor naționale în virtutea lui: lasă că merge și așa! Nu mai merge și așa”, a subliniat președintele Consiliului Național al Elevilor.

Antonia Pup: „Mami și tati nu au pompat bani să mă dea la meditații”

„Bacul pentru mine nu este un concurs cu premii. Nu vreau banii nimănui, refuz orice încercare a oricui de a îmi pune fața pe tapet și nu caut să fiu ridicată în slăvi de nimeni. Mami și tati nu au pompat bani să mă dea la meditații, în liceu am fost mai degrabă pusă la colț (cu câteva excepții, din partea unor profesori care mi-au oferit oportunitatea de a mă exprima liber și de a lupta pentru lucrurile în care cred) pentru că am sancționat cu fermitate deciziile din școală care erau contrare drepturilor elevilor, în spațiul media la fel, mai ales în ultimele săptămâni, când citeam stupefiată zecile de înjurături pe care le primeam și apelativele cu care mă alintau anumite personaje (duduie, securistă, băsistă etc.)”, a precizat tânăra care a luptat întotdeauna pentru drepturile ei și ale colegilor ei.

„La finalul zilei de astăzi, eu voi dormi foarte bine tocmai pentru că știu că nu m-am abătut de la principiile inițiale, că nu am pus capul în pământ și n-am făcut compromisuri, că nu m-am ferit să fiu incomodă, sper ca Școala să învețe următoarea generație și despre aceste lucruri, pe care uneori ne ferim să le punctăm din comoditate sau lașitate. În primul rând față de noi înșine”, a încheiat Antonia Pup mesajul.

Anul acesta, 232 de elevi au reușit să obțină media 10 la Bacalaureat.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter