Succes în carieră: Comunicarea, mijloc de relaţionare

De Revista Unica, pe

Îmi place să fiu informată şi mă bucur de orice întâlnire care mă face să mai adaug ceva la bagajul de cunoştinţe. Toată viaţa avem de învăţat, din momentele mai bune şi mai puţin bune, din lecţiile de viaţă pe care le primim.
În cee ce priveşte businessul, mi-a plăcut întotdeauna să fiu la curent cu ultimele noutăţi, să fiu în cunoştinţă de cauză atunci când transmit un mesaj sau când construiesc o strategie. Cu siguranţă că seminariile de business, conferinţele la care am participat de-a lungul timpului, toate acestea m-au conturat şi m-au transformat în persoana care sunt astăzi. Au fost momente, în special cele de la
începutul carierei mele în afaceri, în care am învăţat realmente din mers, sau ani în care explozia de informaţie nu m-a lăsat să dorm nopţile, dorindu-mi să acumulez cât mai mult. Viaţa în societate înseamnă comunicare. De aceea exersăm comunicarea în fiecare zi, alternând de fiecare dată cele două roluri: cel de „emiţător“ şi cel de „receptor“. Am fi tentaţi să credem că situaţia de comunicare e similară cu cea a două vase comunicante în care se transmite pur şi simplu o cantitate (de informaţie) dintr-o parte în alta.

Relaţionarea cu persoanele din jurul nostru se realizează prin comunicare. Din acest motiv trebuie să acordăm o atenţie sporită modului în care transmitem ceea ce ne dorim, şi nu altceva. Cuvintele nu sunt singurele purtătoare de mesaje. Uneori, gesturile pot transmite mai mult decât cuvintele. O persoană care doreşte să comunice eficient trebuie să ţină cont şi de o serie de elemente: postura corpului, privire, inflexiunile vocii, proxemica, haine şi accesorii, de modul în care gesturile susţin informaţiile transmise verbal sau le contrazic.

În business, se spune că prima impresie contează enorm. Eu mă bazez, în general, pe ceea ce simt, pe instinct, dar ţin cont şi de prima „strângere de mână“, care spune enorm despre persoana în cauză. Nu ştiu cât de multă importanţă acordăm fiecare din noi comunicării, nu ştiu dacă subiectul propus pentru acest număr pare sau nu simplu şi deja cunoscut, în schimb merită să încercăm împreună o reflecţie asupra acestui proces, în speranţa că acest lucru ne va ajuta să îmbunătăţim comunicarea cu ceilalţi şi, de ce nu, cu noi înşine. Mă întrebam unde ar trebui să caut „rădăcinile“ comunicării  sau limbajul folosit încă din cele mai îndepărtate timpuri. Comunicarea poate fi interpretată în multe feluri şi poate multă lume o consideră „pură vorbărie“, dar, de fapt, este o punte de legătură pentru toţi cei care vor să se facă înţeleşi.

De ce e importantă comunicarea? A învăţa de la alţii sau a învăţa pe alţii e important în orice mediu în care trăim şi în orice postură ne aflăm: fie de părinte, fie în postura de mediu de business. În cea de-a doua variantă, se nu meşte networking şi înseamnă mai mult decât cunoaşterea între persoane, înseamnă începutul unor legături de prietenie în business. În afaceri este foarte important să fii foarte conectat, iar acest networking nu este deloc uşor de menţinut şi de păstrat, pentru că implică factorul uman şi relaţiile dintre oameni. Întotdeauna ceea ce comunici trebuie să fie autentic, pentru că adevărata va-loare este autenticitatea, nu perfecţiunea.Modul în care comunicăm cu prietenii noştri, cu familia, cu superiorii, cu colegii reflectă o imagine despre cine suntem. Dacă ne dorim să existe o concordanţă între modul în care ne percepem şi modul în care suntem percepuţi, trebuie să fim atenţi la ceea ce comunicăm atât prin cuvinte, cât şi prin gesturi. De cele mai multe ori, persoanele care nu spun adevărul fac gesturi care contrazic ceea ce au spus, iar acest lucru transmite informaţii negative despre ele.

Astfel, la bază este comunicarea. Şi e simplu, la fel cum comunicăm acasă, în familie sau la birou, să comunicăm şi la scară mai largă, în diverse conferinţe de profil. Trebuie, în schimb, să transmitem lucruri folositoare, să împărtăşim din experienţele noastre. Dar ce rol are comunicarea pentru noi, oamenii? Se ştie că nevoile fiinţei umane sunt complexe. Abraham Maslow vorbea despre nevoi fiziologice, nevoia de securitate, nevoia de afiliere (apartenenţă, acceptare, afecţiune), nevoia de stimă şi statut, nevoia de autorealizare.

Dar ce putem face pentru a comunica eficient? Este foarte important să descoperim care sunt „barierele comunicării“. Odată descoperite, vom fi liberi să alegem cum vom proceda în viitor pentru a fi mai 
eficienţi în comunicare.
„Cuvintele nu sunt singurele purtătoare de mesaje. Uneori, gesturile pot transmite mai mult!“

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter