Andreea Răducan a primit o stea pe Hall of Fame

De Mădălina Manole, pe
Andreea Raducan a intrat în istoria gimnasticii, încununând remarcabil cariera sa sportivă. Gimnasta de aur a primit o stea pe International Gymnastics Hall of Fame, o recunoaștere a meritelor și performanțelor sale sportive.

Andreea Răducan, în vârstă de 34 de ani, multiplă campioană olimpică și mondială la gimnastică, în prezent preşedinte al Federației Române de Gimnastică, s-a retras din activitate în anul 2002, însă meritele sale continuă să fie recunoscute, inclusiv la nivel internațional. Îndrăgita gimnastă a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care-și anunță prietenii virtuali de măreața realizare: ”Ce bucurie poate fi mai mare decât atunci când munca şi performanţele îţi sunt răsplătite. Sunt extrem de bucuroasă să mă aflu alături de cei mai buni gimnaşti ai lumii din toate timpurile. Introducerea mea în International Gymnastics Hall of Fame înseamnă pentru mine excelenţă şi istorie. Este un bun moment pentru a mulţumi încă o dată tuturor celor care mi-au fost alături şi au crezut în mine. Sunt recunoscătoare şi vă mulţumesc încă o dată!” – a transmis Andreea Răducan.

Ceremonia de decernare va avea loc în data de 19 mai, la Oklahoma City. Printre gimnaștii onoraţi se vor afla și Nastia Lukin şi Paul Hamm, dar și Alexei Nemov, care a primit distincţia în 2017, dar nu a putut participa la ceremonia de atunci. Andreea Răducan se va alătura cu această ocazie celorlalți români premiați pe Hall of Fame:  Nadia Comaneci, Lavinia Milosovici, Simona Amanar, Gina Gogean, Ecaterina Szabo, Bela Karolyi, Teodora Ungureanu, Daniela Silivas, Octavian Belu,  si Aurelia Dobre.

Andreea Raducan - gala Unica

Andreea Răducan a rămas în istoria gimnasticii românești atât grație performanțelor sale, amintind că a câștigat aur pe echipe și argint la sărituri la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sydnei, cinci titluri mondiale, o medalie de argint şi una de bronz la Campionatul Mondial, o medalie de argint şi una de bronz la Campionatele Europene, dar și grație nedreptății la care a fost supusă la Jocurile Olimpice de la Sydnei, atunci când i-a fost retras titlul olimpic la individual compus ca urmare a faptului că a fost depistată pozitiv cu o substanță aflată în medicamentul pe care l-a luat pentru răceală.

Citește și – Andreea Răducan și-a botezat fetița. A ales un nume cu influențe orientale

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter