Cum să lucrezi de acasă cu acte în regulă

De Libertatea pentru femei, pe Ultimul update Miercuri, 23 noiembrie 2022, 14:47

Cei care nu-şi permit să se deplaseze zilnic la serviciu şi şi-ar dori să lucreze la domiciliu au de-acum legea de partea lor.
Dacă până nu de mult munca la domiciliu nu era luată în considerare ca un serviciu cu drepturi legale, noile reglementări din Codul Muncii vin în ajutorul celor ce doresc să-şi desfăşoare activitatea acasă. Potrivit articolului 105, sunt consideraţi salariaţi cu muncă la domiciliu cei care îndeplinesc la domiciliu atribuţiile specifice funcţiei lor. Aceştia îşi stabilesc singuri programul, iar angajatorul are dreptul să-i verifice oricând.

Atenţie la ce semnezi!

Dacă doreşti să beneficiezi de toate drepturile de salariat, ai grijă la semnarea contractului individual de muncă! Documentul se încheie numai în scris şi trebuie neapărat să conţină:
– precizarea că vei lucra la domiciliu;
– timpul şi modalitatea în care angajatorul are dreptul să te controleze, în funcţie de programul ales;
– obligaţia angajatorului de a asigura transportul materialelor necesare, precum şi al produselor finite realizate.

Ai drepturi egale!

Salariaţii ce muncesc acasă trebuie să primească toate drepturile recunoscute prin lege şi prin contractele colective de muncă de care beneficiază şi cei care lucrează la sediul firmei. În plus, sunt îndreptăţiţi să primească, pe lângă salariu, contravaloarea cheltuielilor suplimentare (deplasări, materii prime).
Atenţie, însă!
Angajatorul nu e obligat să suporte cheltuielile curente ale salariatului, precum plata electricităţii sau apa. Iată care sunt drepturile de care poţi beneficia: salarizare, repaus săptămânal, concediu de odihnă anual
plătit, formare profesională, informare şi consultare, protecţie în caz de concediere, participarea la acţiuni colective, posibilitatea de a forma sau a adera la un sindicat. Totuşi, e de la sine înţeles că, la fel cum vei beneficia de toate drepturile legale, va trebui să respecţi şi toate obligaţiile specifice care le revin salariaţilor.

Vezi şi ce faci dacă ai pierdut buletinul, certificatul de naştere, cardul de sănătate!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter