Ce le pregătește Venus, Planeta Iubirii, zodiilor, în perioada următoare

De Mădălina Manole, pe

Balanță

Venus tranzitează casa iubirii, a aventurii și a relației cu copiii, prin urmare nativii Balanță vor observa îmbunătățiri considerabile în aceste domenii. Este posibil ca aceștia să întâlnească persoane care să le aprindă flacăra iubirii, dar, de asemenea, poate fi vorba și doar despre o aventură, însă o aventură trăită intens. Relațiile cu copiii se vor bucura de înțelegere, vor deveni pașnice și timpul petrecut cu aceștia va crește și va fi de calitate.

Scorpion

Venus tranzitează casa familiei și a locuinței și aduce cu sine înțelegere și momente minunate petrecute în mijlocul celor dragi, posibil chiar și vești îmbucurătoare. De asemenea, nativii Scorpion pot avea parte de evenimente plăcute petrecute la ei acasă și se vor bucura mai mult ca niciodată de intimitatea căminului.

Săgetător

Venus își începe tranzitul prin sectorul comunicării, al informației și al deplasărilor pe distanțe scurte, ceea ce înseamnă că nativii Săgetător vor avea parte de bucurii și noroc la drum, dar și de experiențe noi și remarcabile. Totodată, își vor putea exprima opiniile liber și cu curaj și vor observa că atrag spre ei lucruri benefice ca urmare a unei comunicări eficiente.

Citește și – Saturn intră în semnul Capricornului. Vor urma 3 ani de lecții dure și schimbări uriașe pentru toate zodiile

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3 4

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter