Vloggerița Bibi, la un an după ce a fost cerută în căsătorie de Antonio Pican: „Nu urmează și nuntă, și copii”

Bibi și Antonio Pican formează unul dintre cele mai fresh cupluri de la noi și, împreună, fac senzație pe YouTube, adunând milioane de fani. După ce a fost cerută în căsătorie anul trecut, artista a vorbit deschis despre nuntă, familie și relația cu celebrul vlogger.

Invitată la Podcastul lui Damian Drăghici, Bianca Mihaela Lixandru (19 ani) a lămurit că încă încă nu-și dorește o familie, mai ales că se concentrează pe cariera profesională și pe studii. Actrița din serialul Profu’, marca Pro tv, se află în primul an la o facultate de comunicare din București.

Suntem foarte tineri, nu facem nuntă. E o poveste frumoasă de dragoste, dar suntem foarte mici încă, ne axăm pe carieră. Vrem să ne terminăm studiile și după vedem ce se întâmplă. A fost un pas pe care el l-a simțit să-l facă, ceva ce ne-a unit și mai tare. A fost doar o cerere, un inel, nu urmează și nuntă, și copii. Nu îmi doresc să am un singur copil pentru că și eu, și Antonio mai avem frați. Eu prefer doi”, a lămurit ea la podcast.

Ce semnifică inelul de logodnă pe care artista l-a primit

La începutul lui 2021, Bibi își anunța fanii de pe rețelele sociale că a spus un mare „Da!”, atunci când logodnicul ei a cerut-o în căsătorie înainte să împlinească un an de relație. Totul s-a întâmplat în aeroport, înainte să plece într-o vacanță în Dubai. Artista i-a povestit lui Drăghici, la podcast, ce semnifică inelul pe care l-a primit: 

Inelul este albastru, iar albastrul înseamnă foarte mult pentru mine: divinitate și, în special, ochii mamei mele. Când văd albastru, simt că mama mea e lângă mine”, a mărturisit vloggerița. 

Am văzut în Antonio un bărbat extraordinar”

Ambii artiști împărtășesc aceleași pasiuni, ceea ce i-a unit și mai mult în cei doi ani de relație.

Mi-a plăcut foarte mult că am văzut în Antonio un copil foarte dulce, dar în același timp și un bărbat extraordinar. În Antonio, l-am văzut pe tatăl meu pe care îl iubesc din tot sufletul meu. De când am fost mică mi-am zis că dacă partenerul meu, cu care să mă căsătoresc și să am o familie, nu e nici măcar 10 % din tatăl meu, atunci nu am putea conviețui. La tata, am văzut cum trebuie tratată o femeie, cât de frumos o iubește pe mama mea, cum mereu îi face surprize, cum întreține familia, nu în sens material”, a povestit vloggerița.

În 2016, Bibi a dat lovitura cu hitul „Ciocolata”, o piesă care a ajuns la 55 de milioane de vizualizări pe YouTube, în timp ce Antonio Pican este solist și compozitor, care a colaborat cu nume cunoscute din industria muzicală, printre care Anda Adam și Liviu Teodorescu.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube  

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter