Dragoş Bucur – România, un titlu în revistele internaţionale!

De Revista Unica, pe

Pentru ultimul său film, „Ride Along“, o comedie de acţiune americană, actorul a filmat alături de Ice Cube. Succesul internaţional a venit, în cazul lui Dragoş, după ce şi-a îmbrăţişat latura şi atuurile est-europene.
Vârstă: 36de ani
Ocupaţie: actor şi producător
Stare civilă: căsătorit

Cum a fost să lucrezi în studiourile din State versus cele din România?
De cele mai multe ori, ceea ce se simte în plus la o producţie mare este diferenţa de buget. De obicei, într-un proiect „cu bani“ lucrurile merg ca unse: fiecare departament este blindat cu oameni, unul să care cablurile, altul să strângă cuiele, altul să le bată, încă unul să le scoată. Într-o producţie mai săracă, acelaşi om aduce mâncarea, bate cuiele, uneori cară şi cablurile. De multe ori atmosfera este mai bună în producţiile low-budget, deşi nu este neapărat o regulă!

Ai colaborat bine cu Ice Cube?
Au fost câteva zile de filmare, nu pot spune că am rămas prieten pe viaţă cu Ice Cube, dar am avut o colaborare interesantă şi amuzantă. Avem o scenă împreună în care cred că ne-am distrat amândoi şi care sper sa fi ieşit foarte bine!

Este un film de acţiune, cu „împuşcături“. Sofia se va uita?

Încă este la nivelul de „Peter Pan“, „Cei cinci eroi de poveste“ şi „Barbie“. Mai aşteaptă  vreo zece ani pentru Ice Cube!

Unul dintre motivele pentru care ai fost ales este accentul tău exotic.  Ai făcut pace cu această „ştampilă“?
„Exotic“ este o exprimare drăguţă.  E vorba de accentul meu puternic est-european şi de înfăţişarea care susţine acest accent. N-am şanse să îmi perfecţionez engleza până la un nivel la care să pară că sunt british. Mi-aş dori să pot continua să joc în filme bune în România şi în paralel să îmi clădesc o carieră în America şi Anglia, pe roluri de est-europeni, ruşi etc.

Acum te concentrezi asupra rolurilor din producţiile internaţionale?
Dacă interesul regizorilor români faţă de mine a scăzut, ce aş putea să fac, să sun la ei şi să-i invit la cafele? Actorul nu este nici muzician, nici  pictor, nu putem să ne închi-dem în baie şi să recităm poezii singuri în oglindă… Am ales să mă concentrez asupra  carierei internaţionale şi să-mi produc propriile filme în România. Împreună cu  Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă şi studenţii şcolii noastre, Actoriedefilm.ro, vom lansa „Love-building“, un film independent, cu finanţare privată, făcut cu multă pasiune.

Te ocupi personal de firma ta de impresariat sau te ajută şi Dana?
Dana munceşte deja foarte mult, pentru proiectele ei.  Eu mă ocup de BestRomanianActors, firma de impresariat, împreună cu Andrei Mateiu, iar de Actoriedefilm.ro cu Papadopol şi Boguţă. Profitul este mai mult sufletesc, dar cred că lucrurile se vor schimba.

Cum împaci munca în afara ţării cu viaţa de familie?
Uşor nu e, dar oricum este mai plăcut decât să stai la birou opt ore pe zi. Uneori, Dana şi Sofia vin cu mine, alteori nu. În Atlanta nu au venit, deoarece era un drum prea lung, pentru prea puţine zile.

Imaginează-ţi că eşti  pe coperta unei reviste internaţionale. Ce titlu ţi-ar plăcea?
Dragoş Bucur – Romania.

Ce proiecte îţi vor ocupa timpul în viitorul apropiat?
Am un scurtmetraj românesc în februarie, un lungmetraj unguresc în aprilie şi premiera la „Lovebuilding“ în martie.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter