Rihanna, Sia, Maroon 5, Enrique Iglesias concertează în România anul acesta

De Simona Josan, pe Ultimul update Marți, 19 aprilie 2016, 13:20

Queen și Adam Lambert – 21 iunie, Piața Constituției, ora 18.00

Legendara trupă ”Queen” a ales un vocalist pe cât de popular, pe atât de talentat: Adam Lambert a iești pe locul II la concursul American Idol, în 2009, iar de atunci se bucură de un succes nebun în America și nu numai.  Prima apariție cu trupa Queen a fost chiar în cadrul show-ului din 2009, unde s-a creat o chimie între formație și cântăreț. Liderul Queen i-a propus o colaborare artistului, iar 2014, aceștia au avut turnee în întreaga lume, bucurându-se de un succes nebun. Bilete pe eventim.ro, iconcert.ro, dar și fizic în magazinele Orange, Vodafone, Germanos, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, Carrefour și  benzinăriile OMV.

Festivalul Electric Castle – 14-17 iulie, Castelul Banffy, Bonțida, Cluj Napoca

Skrillex și trupa britanică Bring me the Horizon fac parte din line-ul celor patru zile de concerte din cadrul Festivalului Electric Castle, ajuns la cea de-a patra ediție. Susținut într-un loc de legendă, domeniul Banffy, din Boținda, istoria și muzica se vor îmbina perfect și anul acesta, mai ales că unul dintre cei mai cunoscuți artiști, Skrillex, le promite românilor o seară nebună. Bilete pe electriccastle.ro, eventim.ro sau viagogo.ro.

Festivalul Rock the City – 29-30 iulie, Piața Constituției, București, 18.00

Trupa britanică Muse nu se află pentru prima oară în România și cântă în cadrul evenimentului Rock the City (29-30 iulie). În cea de-a doua zi de festival vin legendele trupei rock Iron Maden, dar și Raven Age sau Birth of Joy, care vor deschide concertele celor două trupe. Bilete pe eventim.ro.

Festivalul Untold – 4-7 august, Cluj Arena, Cluj, ora 10.00

Cei mai doriți artiști ai momentului urcă anul acesta pe scena festivalului Untold, de la Cluj. Din lunga listă de nume mari care vor concerta la începutul lui august pe Cluj Arena fac parte Faithless, Armin Van Buren, Scooter, Sasha, Clean Bandit, James Arthur, Rudimental sau Kwabs. Bilete pe eventim.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter