Prima reacție a actriței Carmen Tănase, după ce s-a spus că are COVID-19

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 15 octombrie 2021, 09:36

Carmen Tănase a avut o primă reacție după ce s-a zvonit că ar avea COVID-19. Actrița s-a arătat în repetate rânduri împotriva măsurilor impuse de autorități pentru combaterea pandemiei.

Carmen Tănase, una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România, a avut o poziție fermă împotriva deciziilor luate de autorități cu privire la pandemia de COVID-19.

Eu nu am făcut COVID şi nu m-am ferit niciodată de nimeni, nu că nu cred, există o boală, dar eu nu am făcut-o. Având în vedere că eu nu m-am ferit niciodată de nimeni, că am ieșit tot timpul afară, că am interacționat cu oameni că am fost „neascultătoare”, „nedisciplinată” și nu am făcut, locuind în casă cu o mamă care are 90 de ani și care este o femeie puternică, că o moștenesc, înseamnă că această boală nu este atât de contagioasă pe cât vor unii să ne facă să credem și să ne sperie, spunea actrița cu ceva timp în urmă.

Prima reacție a actriței Carmen Tănase, după ce s-a spus că are COVID-19

Pentru că în presă au apărut informații potrivit cărora ar avea COVID-19, Carmen Tănase a ținut să lămurească lucrurile. Actrița a spus pentru Aleph News că nu este infectată.

Nu este adevărat. Sunt bine. Nu am absolut nimic, a declarat Carmen Tănase.

Citește și: Iulian Vrabete, de la Holograf, după ce s-a vindecat de COVID-19: „Sistemul medical românesc e eficient și curat!”

Convingeri ale românilor despre vaccinarea împotriva COVID-19

Oana Pellea a confirmat că are COVID-19. Cum se simte actrița

Carmen Tănase, împotriva certificatului verde. Actrița nu vrea să se vaccineze anti-COVID-19

Carmen Tănase, poziție vehementă împotriva restricțiilor

În emisiunea ”News Magazine”, realizată de Mihaela Bîrzilă la Antena 3, Carmen Tănase s-a arătat total nemulțumită de propunerea autorităților de a introduce certificatul verde, potrivit dcnews.ro.

Eu am dreptul să intru unde vreau eu, să fie foarte clar! Nu poate nimeni să-mi ia acest drept, atât timp cât sunt cetățean al acestui stat, plătitor de taxe și impozite. În clipa în care va fi o lege și probabil că o să fie și asta pentru că demenţa la care s-a ajuns nu are măsură. În clipa în care se va ajunge și la treaba aceasta nu mă va mai interesa să mai fac parte dintr-o societate distopică și anormală, a mai spus actrița.

Aceasta este de părere că pandemia de COVID-19 este un plan bine pus la punct, iar cei care vor avea cel mai mult de suferit sunt copiii.

Cred că este mai mult decât un experiment, cred că este un plan. Adică nu există cineva care stă la butoane și se joacă. Nu, există o ordine bine stabilită a butoanelor, așa cred. Eu tot refuz să-mi fie teamă. Conștientizez că în clipa în care chiar voi fi dominată de frică, partida cu mine este pierdută.

Și atunci refuză să-mi fie teamă, dar mă gândesc cu îngrijorare la copii pentru că am realizat că ei sunt ținta acestei lumi noi – ni se tot spune că trebuie să ne obișnuim cu viața această nouă pe care o s-o trăim. Ce înseamnă viața asta nouă?

Noi avem puncte de reper, noi avem pe ce să ne bazăm, avem un trecut. Am trecut și noi prin dictatură, am trecut prin comunism, prin probleme, prin lipsuri, apoi a venit această libertate, pe care fiecare a înțeles-o cum a vrut, dar am trăit, a mai declarat Carmen Tănase.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter