Pavel Stratan la „Dansez pentru tine”. Vezi ce a declarat!

De PR, pe

Pavel Stratan se numără printre vedetele care vor învăţa să danseze toamna aceasta la „Dansez pentru tine”.
“Cu toate că nu am dansat niciodată, dar niciodată în viaţă, asta nu mă va împiedica să demonstrez că cel care se străduieşte şi pune suflet în ceea ce face se descurcă şi reuşeşte în tot ce-şi propune”, declară cu convingere Pavel Stratan, cel care a acceptat provocarea de a intra în această toamnă în ringul visurilor de la ProTv.
“A venit un moment în viaţă când am ocazia să mă autodepăşesc, am ocazia să lupt pentru un caz umanitar şi asta m-a convins să particip la Dansez pentru tine”, a mai mărturisit artistul.
Sufrageria lui Pavel deja a fost rebotezată “sala de dans”, tocmai pentru că cel pe care telespectatorii Pro Tv îl vor putea vedea evoluând în ringul visurilor din 26 octombrie repetă de zor şi acasă ceea ce învaţă alături de coregraf. “
Bănuiam eu despre mine că sunt muncitor şi ambiţios, dar acum chiar m-am convins”, mărturiseşte amuzat Pavel. Copiii lui sunt alături de el, iar Cleopatra îi poate oricând lua locul, de vreme ce îi imită fiecare mişcare pe care o face.
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter